abatele

ABÁTE¹, abaţi, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. 2. Titlu onorific acordat unor preoţi catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ABÁ//TE ~ţi m. 1) Stareţ al unei abaţii. 2) Preot catolic. /<it. abbate
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

abáte (abáţi), s.m. – 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. – 2. Titlu onorific acordat unor preoţi catolici; persoană care poartă acest titlu. < It. abate. – Der. abaţial, adj. (referitor la o abaţie), din it. abbaziale; abaţie, s.f. (mănăstire condusă de un abate) , din it. abbazia; abatisă (călugăriţă care conduce o abaţie), din lat. abbatissa (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)

ABÁTE s.m. 1. Stareţ, superior al unei mănăstiri catolice de călugări. 2. Titlu onorific care se dă unor clerici catolici. [< it. abbate, cf. lat. abbas].
(Dicţionar de neologisme)

abáte¹ s. m. 1. superior al unei abaţii. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)
(Marele dicţionar de neologisme)

ABÁTE¹, abáţi, s.m. ~ (din aram. abba (= tată), prin interm. gr. άββας şi lat. abbas, -atis) [DRAE]
(Alte dicţionare)

abáte s. m., pl. abáţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)