ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. şi intranz. A (se) îndepărta (de la o direcţie apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. şi tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul iniţial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamităţi, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se năzări. 4. Tranz. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franţuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ABÁTERE, abateri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) abate2 şi rezultatul ei. ♢ Expr. Abatere de la regulă = excepţie. ♦ Încălcare a unei dispoziţii cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferenţa dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi şi valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferenţa dintre valoarea reală şi cea proiectată a unei piese. – V. abate2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcţie iniţială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenţii, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neaşteptate. /<fr. abattre, lat. abbattere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-şi schimba direcţia iniţială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunţând la traseul iniţial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neaşteptate (şi cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ABÁTER//E ~i f. 1) jur. Încălcare a unor dispoziţii legale. 2) tehn. Diferenţă între valoarea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. [G.-D. abaterii] /v. a abate
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ABATERE s.f. (Mold.) Înclinaţie, vocaţie, aptitudine. Să cerce buni dascali, să-i înveţe legea şi alte învăţături şi meşteşu<gu>ri, după abaterea lor. BUGOAVNĂ 1775, 43V.\r\nEtimologie: abate.\r\nVezi şi abătut.
(Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali)
abáte (abătút, abătút), vb. – 1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putinţă. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formaţie internă a rom., plecînd de la a bate (Puşcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism şi pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate” şi „a ciocăni”. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s.f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.
(Dicţionarul etimologic român)
ABÁTE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcţie, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere].
(Dicţionar de neologisme)
ABÁTERE s.f. Acţiunea de a (se) abate şi rezultatul ei. ♦ Diferenţa dintre valoarea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. ♦ (Tehn.) Diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată. ♦ Întoarcere a prorei unei nave într-o anumită direcţie. [< abate].
(Dicţionar de neologisme)
abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcţie, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. (< lat. abbattere, fr. abattre)
(Marele dicţionar de neologisme)
abátere s. f. 1. acţiunea de a (se) abate. ♦ încălcare a unor dispoziţii. 2. diferenţa dintre valoarea nominală a unei mărimi şi valoarea ei măsurată. 3. (tehn.) diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată. (< abate)
(Marele dicţionar de neologisme)
abatere, abateri s.f. (glum.) căsătorie \r\n(Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006)
(Alte dicţionare)
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteţi, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteţi; part. abătút
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
abáte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abát, 1 pl. abátem; conj. prez. 3 sg. şi pl. abátă; part. abătút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum şi pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.
(Dicţionar de sinonime)
ABÁTE vb. v. apuca, căşuna, năzări, veni.
(Dicţionar de sinonime)
ABÁTERE s. 1. v. deviere. 2. culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. şi reg.) teahnă, (reg.) greş, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanţă.) 3. v. neregulă. 4. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.) 5. v. excepţie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) abate ≠ a (se) îndrepta
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ABÁTERE, abateri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) abate2 şi rezultatul ei. ♢ Expr. Abatere de la regulă = excepţie. ♦ Încălcare a unei dispoziţii cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferenţa dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi şi valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferenţa dintre valoarea reală şi cea proiectată a unei piese. – V. abate2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-şi schimba direcţia iniţială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunţând la traseul iniţial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neaşteptate (şi cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ABÁTER//E ~i f. 1) jur. Încălcare a unor dispoziţii legale. 2) tehn. Diferenţă între valoarea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. [G.-D. abaterii] /v. a abate
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ABATERE s.f. (Mold.) Înclinaţie, vocaţie, aptitudine. Să cerce buni dascali, să-i înveţe legea şi alte învăţături şi meşteşu<gu>ri, după abaterea lor. BUGOAVNĂ 1775, 43V.\r\nEtimologie: abate.\r\nVezi şi abătut.
(Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali)
abáte (abătút, abătút), vb. – 1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putinţă. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formaţie internă a rom., plecînd de la a bate (Puşcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism şi pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate” şi „a ciocăni”. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s.f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.
(Dicţionarul etimologic român)
ABÁTE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcţie, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere].
(Dicţionar de neologisme)
ABÁTERE s.f. Acţiunea de a (se) abate şi rezultatul ei. ♦ Diferenţa dintre valoarea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. ♦ (Tehn.) Diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată. ♦ Întoarcere a prorei unei nave într-o anumită direcţie. [< abate].
(Dicţionar de neologisme)
abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcţie, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. (< lat. abbattere, fr. abattre)
(Marele dicţionar de neologisme)
abátere s. f. 1. acţiunea de a (se) abate. ♦ încălcare a unor dispoziţii. 2. diferenţa dintre valoarea nominală a unei mărimi şi valoarea ei măsurată. 3. (tehn.) diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată. (< abate)
(Marele dicţionar de neologisme)
abatere, abateri s.f. (glum.) căsătorie \r\n(Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006)
(Alte dicţionare)
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteţi, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteţi; part. abătút
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
abáte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abát, 1 pl. abátem; conj. prez. 3 sg. şi pl. abátă; part. abătút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum şi pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.
(Dicţionar de sinonime)
ABÁTE vb. v. apuca, căşuna, năzări, veni.
(Dicţionar de sinonime)
ABÁTERE s. 1. v. deviere. 2. culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. şi reg.) teahnă, (reg.) greş, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanţă.) 3. v. neregulă. 4. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.) 5. v. excepţie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) abate ≠ a (se) îndrepta
(Dicţionar de antonime)