absolutiza

ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiţionat, limitat de celelalte laturi sau însuşiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greşit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparţine. – Absolut + suf. -iza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ABSOLUTIZ//Á ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ABSOLUTIZÁ vb. I. tr. A da un caracter absolut; a rupe o latură a unui lucru din complexul căruia aparţine şi a o considera ca o entitate de sine stătătoare. [După rus. absolutizirovati].
(Dicţionar de neologisme)

absolutizá vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută. (< fr. absolutiser)
(Marele dicţionar de neologisme)

absolutizá vb., ind. prez. 1 sg. absolutizéz, 3 sg. şi pl. absolutizeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)