absolvență dex - definiţie, sinonime, conjugare
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenţi, -te, s.m. şi f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învăţământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ABSOLVÉNŢĂ, absolvenţe, s.f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învăţământ; absolvire. – Din absolvent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ABSOLVÉN//T ~tă (~ţi, ~te) m. şi f: Persoană care a absolvit o formă de învăţământ. /<germ. Absolvent, lat. absolvens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ABSOLVÉNT, -Ă s.m. şi f. Cel care a absolvit o formă de învăţământ. [< germ. Absolvent, cf. lat. absolvens].
(Dicţionar de neologisme)

ABSOLVÉNŢĂ s.f. Terminare a unei forme de învăţământ; absolvire. [< absolvent].
(Dicţionar de neologisme)

absolvént, -ă s.m. f. cel care a absolvit o formă de învăţământ. (< germ. Absolvent, lat. absolvens)
(Marele dicţionar de neologisme)

absolvénţă s. f. absolvire (1). (< absolvent + -enţă)
(Marele dicţionar de neologisme)

absolvent, -ă, absolvenţi, -te s.m., s.f. infractor cu o singură condamnare la activ (Notă: Definţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006)
(Alte dicţionare)

absolvént s. m., pl. absolvénţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

absolvénţă s. f., pl. absolvénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

absolvéntă s. f., pl. absolvénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ABSOLVÉNŢĂ s. v. absolvire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ab abs abso absol absolv

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta venta lventa