ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însuşire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparţine; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ABSTRÁGERE, abstrageri, s.f. (Rar) Acţiunea de a abstrage şi rezultatul ei. – V. abstrage.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ABSTRÁGE abstrág tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu. /<lat. abstrahere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ABSTRÁGE vb. III tr. A judeca, a considera izolat, a desprinde dintr-un context. [< lat. abstrahere, cf. fr. abstraire, după trage].
(Dicţionar de neologisme)
ABSTRÁGERE s.f. Acţiunea de a abstrage şi rezultatul ei. [< abstrage].
(Dicţionar de neologisme)
abstráge vb. I. tr. a efectua o abstractizare. II. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare. (după fr. abstraire, lat. abstrahere)
(Marele dicţionar de neologisme)
!abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
!abstrágere (rar) s. f., g.-d. art. abstrágerii; pl. abstrágeri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
abstráge vb. (sil. mf. abs-) → trage
(Dicţionar ortografic al limbii române)
abstrágere s. f. (sil. mf. abs-) → tragere
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ABSTRÁGERE, abstrageri, s.f. (Rar) Acţiunea de a abstrage şi rezultatul ei. – V. abstrage.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ABSTRÁGE vb. III tr. A judeca, a considera izolat, a desprinde dintr-un context. [< lat. abstrahere, cf. fr. abstraire, după trage].
(Dicţionar de neologisme)
ABSTRÁGERE s.f. Acţiunea de a abstrage şi rezultatul ei. [< abstrage].
(Dicţionar de neologisme)
abstráge vb. I. tr. a efectua o abstractizare. II. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare. (după fr. abstraire, lat. abstrahere)
(Marele dicţionar de neologisme)
!abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
!abstrágere (rar) s. f., g.-d. art. abstrágerii; pl. abstrágeri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
abstráge vb. (sil. mf. abs-) → trage
(Dicţionar ortografic al limbii române)
abstrágere s. f. (sil. mf. abs-) → tragere
(Dicţionar ortografic al limbii române)