abur
[Sinonime]
ÁBUR, aburi, s.m. 1. Vapori de apă. 2. Ceaţă rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare uşoară (a vântului), boare. – Cf. alb. a v u l l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÁBUR ~i m. 1) pl. Vapori de apă. 2) Ceaţă rară. 3) fig. Suflare uşoară (de vânt); boare. 4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un ~ de... / Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ábur (áburi), s.m. – 1. Vapori de apă – 2. (Înv.) Sufletul animalelor necuvîntătoare, considerat în esenţă mecanic. – Mr. abur (ă). < Lat. albūlus („pată albă” în lat. med., cf. Thomas, Bull. Du Cange, V, 100), pe baza aspectului material al vaporilor de apă. Albulus s-a păstrat în it. avolo „mreană” (REW 328; Prati), fr. able (tte). Fonetismul nu pare să constituie vreo dificultate. Pierderea lui l, care apare şi în cuvintele citate, şi în fr. gabole < galbulus etc. (Thomas, Bull. Du Cange, V, 130; O. Deutschmann, Romanist. Jb. I, 144), pare a fi anterioară rom.; totuşi, trebuie să fi fost destul de tîrzie, pentru a împiedica pierderea lui b intervocalic. Acelaşi rezultat în alb. avulj. În general cuvîntul rom. este considerat autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9; anterior indoeuropenei după Lahovary 319), sau provenind din alb. (Cihac II, 714; Philippide, II, 605; DAR; Rosetti II, 108); acesta din urmă ar reprezenta un indoeurop. *a-vel-os (Jokl, Ling.-Kulturhist. Untersuchungen, 263) sau *abbra- (Meyer, Alb. St., III, 81). S-a renunţat la der. de la vapor (Diez, II, 14; Philippide, II, 657) , ca şi cea de la un *vapulus (Philippide, Principii, 7; Pascu, I, 27; Arch. Rom.., IX, 300), greu de admis. Explicaţia lui Densusianu, Rom., 1898, p. 130, prin *abburire (în locul lui *abburare, cf. sp. aburar), este cu totul improbabilă, căci ideea de vapori nu se potriveşte cu cea de combustie; REW 15 şi DAR menţionează cu rezervă această ipoteză. Der. abura, vb. (a scoate aburi); aburat, adj. (umezit); abureală, s.f. (răsuflare; briză); aburi, vb. (a produce aburi; a exala; a răsufla); aburitor, adj. (care exală); aburiu, adj. (vaporos; albicios); aburos, adj. (vaporos), cuvînt creat de Odobescu, prin paralelismul it. vapore-vaporoso sau fr. vapeur-vaporeaux. Din rom., ngr. ἄμπρος (Meyer, Neugr. St., II, 74)
(Dicţionarul etimologic român)
ábur s. m., pl. áburi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÁBUR s. vapori (pl.). (~ul este un agent termic.)
(Dicţionar de sinonime)
ÁBUR s. v. miros.
(Dicţionar de sinonime)
TRĂSURĂ CU ÁBURI s. v. locomotivă, maşină, tren.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÁBUR ~i m. 1) pl. Vapori de apă. 2) Ceaţă rară. 3) fig. Suflare uşoară (de vânt); boare. 4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un ~ de... / Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
ábur s. m., pl. áburi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÁBUR s. vapori (pl.). (~ul este un agent termic.)
(Dicţionar de sinonime)
ÁBUR s. v. miros.
(Dicţionar de sinonime)
TRĂSURĂ CU ÁBURI s. v. locomotivă, maşină, tren.
(Dicţionar de sinonime)