acățare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ACĂŢÁ vb. I. v. agăţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ACĂŢÁRE s.f. v. agăţare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ACĂŢĂRÁ vb. I. v. căţăra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

acăţá (acắţ, át), vb. – 1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obţine, a dobîndi. – Var. agăţa (şi der. săi). Mr. acaţ, căţari „a prinde”, istr. (a)coţ „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Puşcariu, Lat. ti, 12; Puşcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v.prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. şi istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului ptt. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăţa” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. căţăra. Candrea, Elementele, 403, şi Puşcariu 7 presupun o contaminare cu caţă „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăţa pierde treptat teren faţă de agăţa, în pofida strădaniei gramaticienilor şi puriştilor. – Der. acăţăcios, adj. (lipicios); acăţătoare, s.f. (şiret, atîrnătoare); acăţături, s.f. pl. (cîrcei la viţa de vie). Cf. caţă.
(Dicţionarul etimologic român)

acătáre, adj. – 1. (Înv.) Oricare. – 2. Adevărat, veritabil. – 3. Bun, vrednic. – Var. acătarea, acătărea, acătării. < Lat. *ecum tālis, al cărui rezultat normal, cutare, prezintă un a protetic de la formaţiunile adv., cf. afund, aminte, asimilîndu-l apoi pe u aton. Asimilarea sa la adv., în pofida categoriei adj., este evidentă în folosirea sa invariabilă, ca şi în acel a paragogic al var. Alteori, datorită aspectului său, a fost confundat cu un s. verbal, şi de aici rezultă ultima variantă. Opiniile asupra originii sale au fost foarte diferite. După Cipariu, Gram., 260, din lat. ad+que+tale. Din cătare, după Philippide, Principii, 8; din atare (Puşcariu 8 şi 159); din capitalis, printr-o fază intermediară *captale (Candrea, GS, VII, 283); sau din tare, cu un element prepoziţional acă-, ce pare inexplicabil (DAR). Pentru REW 63 este un der. din lat. *accapῐtāre, cf. sp. acatar.
(Dicţionarul etimologic român)


Cuvinte care încep cu literele: ac aca acat acata acatar

Cuvinte se termină cu literele: re are tare atare catare