academiaromână
ACADEMIA ROMÂNĂ, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, înfiinţat la 1 apr. 1866, în timpul locotenenţei Domneşti, sub numele de „Societatea literară Română”, cu scopul de a stabili ortografia şi de a elabora şi publica dicţionarul şi gramatica limbii române. Şi-a inaugurat efectiv activitatea la 1 aug. 1867 cînd, o dată cu adoptarea statutelor, a devenit „Societatea Academică Română”. Era organizată în 3 secţiuni: literar-filologică, istorico-arheologică şi a ştiinţelor naturale, fiecare cu cîte 12 membri titulari, 20 de corespondenţi şi un număr nelimitat de membri de onoare români şi străini. Printre membrii societăţii în 1866-1867 (reprezentanţi ai tututor provinciilor locuite de români): V. Alecsandri, C. Negruzzi, I. Heliade Rădulescu, A. Treboniu Laurian (Vechiul Regat), T. Cipariu, G. Bariţiu (Transilvania), A. Hurmuzachi (Bucovina), I. Caragiani (Macedonia). La 29 mart. 1879 societatea este declarată, prin lege, instituţie naţională, devenind „Academia Română”. Sub egida ei, s-au studiat primele scrieri în limba română, s-au tipărit documente istorice, s-au publicat numeroase studii de istoriografie, de fizică, matematică, chimie, medicină, biologie, geografie etc., ediţii critice, precum şi cataloage şi bibliografii. În perioada 1948-1965 poartă denumirea de Academia Republicii Populare Române, iar din 1965 până în 1990, aceea de Academia Republicii Socialiste Române. În ultimele decenii, A. şi-a pierdut treptat autonomia, ceea ce a făcut ca activitatea ei să fie sub nivelul aceleia din perioada anterioară, cînd, pe lîngă realizările legate de ortografia, gramatica şi dicţionarul limbii române, a avut un rol major în promovarea şi dezvoltarea ştiinţei şi culturii româneşti. Începînd cu data de 5 ian. 1990, A. şi-a recăpătat vechea denumire şi funcţionează în prezent cu 12 secţii ştiinţifice. Pe lîngă secţii au fost constituite comisii de profil, cu caracter inter- şi multidisciplinar. Are patru filiale: Iaşi, Cluj, Timişoara şi Tîrgu Mureş. În subordinea A. sînt peste 50 de institute şi centre de cercetări ştiinţifice, Biblioteca A., Editura A., Fundaţia „Elias”, Casa Oamenilor de Ştiinţă, staţiuni experimentale şi case memoriale. În A. pot fi aleşi maximum 181 de membri titulari şi corespondenţi. Este condusă de un Prezidiu compus din preşedinte, cei patru vicepreşedinţi, preşedinţii secţiilor şi ai filialelor Academiei. Organul suprem de conducere este Adunarea Generală. A. decernează, anual, premii pentru contribuţii deosebite, originale, în diferite domenii ale ştiinţei şi culturii. Publică numeroase periodice generale şi de specialitate, ca: „Analele Academiei Române”, Memoriile secţiilor ştiinţifice, reviste de profil ale institutelor etc., în limba române şi în limbi de circulaţie internaţională. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
(Dicţionar enciclopedic)