accidențe dex - definiţie, sinonime, conjugare
ACCIDÉNT (1-4, 6) accidente, s.n. (5) accidenţi, s.m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. (Fil.) Însuşire trecătoare, neesenţială a unui lucru. 3. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. (Muz.) Alteraţie. ♦ Semn care indică această modificare a intonaţiei unei note. 6. (Med.) Fenomen neaşteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ACCIDÉNŢE s.f. pl. Lucrări tipografice de tip special care folosesc în mod variat literele, liniile şi ornamentele în scopul realizării unor efecte de reclamă. – Din germ. Akzidenz.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ACCIDÉNT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de circulaţie. 2) Defect în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii etc. 3) Neregularitate a unui teren. /<fr. accident, lat. accidens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ACCIDÉNŢE f. pl. Lucrări tipografice care folosesc o bogată varietate de litere şi de ornamente. /<germ. Akzidenz
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ACCIDÉNŢE s.f. pl. Lucrări tipografice variate cu un specific propriu (afişe, programe, cărţi de vizită etc.). – După germ. Akzidenzen.
(Dicţionarul limbii române moderne)

accidént (-te), s.n. Eveniment imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor. < Fr. accident. – Der. (din fr.) accidental, adj.; accidentat, adj.; accidenţă, s.f. (lucrare tipografică ce foloseşte în mod variat literele, cu caracter comercial)., din germ. Akzidenz; accidenţar, s.m. (zeţar care se ocupă cu accidenţe).
(Dicţionarul etimologic român)

ACCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, care curmă o situaţie normală. ♦ Întâmplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicătură sau adâncitură care schimbă perspectiva unui teren. 3. Însuşire a unui lucru, a unui fenomen nelegată de esenţa, de fiinţa lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care alterează intonaţia unei note. V. alteraţie. ♦ Accident fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nţi. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].
(Dicţionar de neologisme)

ACCIDÉNŢE s.f.pl. Lucrări tipografice mărunte şi variate (afişe, programe etc.). [< germ. Akzidenz].
(Dicţionar de neologisme)

ACCIDÉNT I. s. n. 1. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare. 2. ridicătură, adâncitură a unui teren. 3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui. 4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza). II. s. m. alteraţie. (< fr. accident, lat. accidens)
(Marele dicţionar de neologisme)

ACCIDÉNŢE s. f. pl. lucrări tipografice mărunte şi variate (afişe, invitaţii, programe etc.). (< germ. Akzidenzen)
(Marele dicţionar de neologisme)

!accidénţă s. f., g.-d.art. accidénţei; pl. accidénţe
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

accidént (muz.) s. m., pl. accidénţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

accidént (întâmplare) s. n., pl. accidénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

accidénţe s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ACCIDÉNT s. 1. (GEOGR.) denivelare, denivelaţie, neregularitate. (~ de teren.) 2. v. alteraţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ac acc acci accid accide

Cuvinte se termină cu literele: te nte ente dente idente