accident
[Sinonime]
ACCIDÉNT (1-4, 6) accidente, s.n. (5) accidenţi, s.m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. (Fil.) Însuşire trecătoare, neesenţială a unui lucru. 3. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. (Muz.) Alteraţie. ♦ Semn care indică această modificare a intonaţiei unei note. 6. (Med.) Fenomen neaşteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ACCIDÉNT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de circulaţie. 2) Defect în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii etc. 3) Neregularitate a unui teren. /<fr. accident, lat. accidens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
accidént (-te), s.n. Eveniment imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor. < Fr. accident. – Der. (din fr.) accidental, adj.; accidentat, adj.; accidenţă, s.f. (lucrare tipografică ce foloseşte în mod variat literele, cu caracter comercial)., din germ. Akzidenz; accidenţar, s.m. (zeţar care se ocupă cu accidenţe).
(Dicţionarul etimologic român)
ACCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, care curmă o situaţie normală. ♦ Întâmplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicătură sau adâncitură care schimbă perspectiva unui teren. 3. Însuşire a unui lucru, a unui fenomen nelegată de esenţa, de fiinţa lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care alterează intonaţia unei note. V. alteraţie. ♦ Accident fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nţi. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].
(Dicţionar de neologisme)
ACCIDÉNT I. s. n. 1. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare. 2. ridicătură, adâncitură a unui teren. 3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui. 4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza). II. s. m. alteraţie. (< fr. accident, lat. accidens)
(Marele dicţionar de neologisme)
accidént (muz.) s. m., pl. accidénţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
accidént (întâmplare) s. n., pl. accidénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ACCIDÉNT s. 1. (GEOGR.) denivelare, denivelaţie, neregularitate. (~ de teren.) 2. v. alteraţie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ACCIDÉNT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de circulaţie. 2) Defect în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii etc. 3) Neregularitate a unui teren. /<fr. accident, lat. accidens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
ACCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, care curmă o situaţie normală. ♦ Întâmplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicătură sau adâncitură care schimbă perspectiva unui teren. 3. Însuşire a unui lucru, a unui fenomen nelegată de esenţa, de fiinţa lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care alterează intonaţia unei note. V. alteraţie. ♦ Accident fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nţi. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].
(Dicţionar de neologisme)
ACCIDÉNT I. s. n. 1. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare. 2. ridicătură, adâncitură a unui teren. 3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui. 4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza). II. s. m. alteraţie. (< fr. accident, lat. accidens)
(Marele dicţionar de neologisme)
accidént (muz.) s. m., pl. accidénţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
accidént (întâmplare) s. n., pl. accidénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ACCIDÉNT s. 1. (GEOGR.) denivelare, denivelaţie, neregularitate. (~ de teren.) 2. v. alteraţie.
(Dicţionar de sinonime)