ace

AC, ace, s.n. 1. Mică ustensilă de oţel, subţire, ascuţită şi lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care serveşte la cusut. ♢ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puţin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuinţări. Ac cu gămălie. Ac de siguranţă. Ac de păr. ♢ Ac de maşină = ac pentru maşina de cusut. ♦ Ace de gheaţă = cristale de gheaţă, subţiri şi ascuţite, care se formează iarna. 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare şi de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuţit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuţită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe şi cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = peşte marin, lung şi ascuţit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens) – Lat. acus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AC áce n. 1) Obiect mic de metal, ascuţit la un capăt şi prevăzut la celălalt cu o gaură, prin care trece aţa, care serveşte la cusut. ♢ ~ ţigănesc ac mare, pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a şedea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, având diferite întrebuinţări. ~ de siguranţă. ~ de păr. ~ul ceasornicului. 3) Organ de apărare la unele insecte şi animale. ~ul albinei. 4) Frunză subţire şi ascuţită a coniferelor. 5) Şină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare peşte marin în formă de andrea. /<lat. acus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ACE [pr.: eis] n. (la tenis) Lovitură prin care se obţine punct direct din serviciu. /<eng. ace
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ac (áce), s.n. – 1. Instrument de cusut. – 2. Bold. – 3. (La insecte şi plante) Organ de apărare în formă de ghimpe. – 4. (La unele instrumente) Indicator. – Mr., megl. ac, istr. ŏc. < Lat. ăcus (Puşcariu, 6; Candrea-Dens., 3; REW 130; DAR; cf. Rohlfs, Differenzierung, 49); cf. vegl. yuak, it. ago (calabr. acu, sard, agu), prov. ac. – Der. acar, s.n. (cutiuţă, acăriţă); acar, s.m. (muncitor feroviar, macagiu); acăriţă, acarniţă, s.f. (cutiuţă în care se păstrează ace).
(Dicţionarul etimologic român)

ACE s.n. (Sport) Lovitură la tenis prin care se obţine punct. [Pron. eis. / < engl. ace].
(Dicţionar de neologisme)

ACE [EIS] s. n. (tenis) lovitură din care se obţine un punct. (< engl. ace)
(Marele dicţionar de neologisme)

ac s. n., g.-d. art. ácului; pl. áce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-ácului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ac-de-máre s. n., pl. áce-de-máre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
AC s. 1. ac cu gămălie = (pop.) bold, spelcă, (reg.) bumbuşcă; ac de cap = ac de păr, (pop.) spelcă; ac de păr v. ac de cap. 2. (la albine) (pop.) bold. 3. minutar. (~ele ceasornicului.) 4. macaz, (reg.) schimbător. (~ feroviar.) 5. (TEHN.) ac obturator v. poantou.
(Dicţionar de sinonime)

ÁCE s. pl. v. înţepătură, junghi.
(Dicţionar de sinonime)