aciuare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. A-şi găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăşi, a se oploşi, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. (Rar) A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ACIUÁRE s.f. Acţiunea de a (se) aciua şi rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ACIU//Á ~éz tranz. A face să se aciueze; a adăposti; a oploşi. /<lat. accubiliare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ACIU//Á mă ~éz intranz. (despre fiinţe pribege) A-şi găsi adăpost; a se pripăşi; a se oploşi. [Sil. -ciu-a] /<lat. accubiliaire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

aciuá (aciuéz, aciuát), vb. – A-şi găsi refugiu, a se pune la adăpost, a se pripăşi. – Var. aciuia, aciola. < Lat. ciere (lat. tîrzie cire) „a incita, a chema”, cf. accire „a chema la sine, a lăsa să vină”. Dacă este, cum presupunem, un cuvînt pastoral, s-a referit mai întîi la acţiunea de a strînge cu strigăte vitele, pentru a le pune la adăpost de vremea rea. Fonetismul îndreptăţeşte presupunerea unei schimbări de conjug., care poate fi tîrzie, şi evoluţia lui i la iu, ca în bucium, cf. invers, reducerea lui ui în adia şi baier. Fenomenul este cunoscut şi în it., cf. angelus, it. angiolo, calabr. anciulu. Celelalte explicaţii nu sînt satisfăcătoare. Cihac, II, se gîndea la sl. utečati „a fugi”. Lat. *accellare, din cella „ascunzătoare” (Philippide, ZRPh., XXXI, 287; Puşcariu, Conv. Lit., 1908, 602; REW 1802; DAR; Pascu, Beiträge, 14) prezintă dificultăţi (cf. Graur, BL, V, 92). Candrea-Dens., 10 propun lat *accubiliare, inacceptabil fonetic, ca şi ipoteza lui Giuglea, Concordances, 20 (cf. REW 4564), bazată pe lat. *jacilia din *jacile. Var. aciola, cu der. acioală, s.f. (refugiu, adăpost, copertină), care circulă pe o arie redusă în Munt., este mai greu de explicat. Este probabil să fi intervenit vreo contaminare, de ex. cu poală „fustă”, de unde sensul de „copertină”, sau vreo analogie, de ex. cu forma dublă înşeua şi înşela.
(Dicţionarul etimologic român)

!aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

aciuá vb. (sil. -ciu-a), ind. prez. 1 sg. aciuéz, 3 sg. şi pl. aciueáză, 1 pl. aciuăm (sil. -ciu-ăm); conj. prez. 3 sg. şi pl. aciuéze (sil. -ciu-e-); ger. aciuând (sil. -ciu-ând)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

aciuáre s. f. (sil. -ciu-a-), g.-d. art. aciuării (sil. -ciu-ă-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ACIUÁ vb. v. pripăşi.
(Dicţionar de sinonime)

ACIUÁ vb. v. odihni, repauza.
(Dicţionar de sinonime)

ACIUÁRE s. v. pripăşire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ac aci aciu aciua aciuar

Cuvinte se termină cu literele: re are uare iuare ciuare