acolisi dex - definiţie, sinonime, conjugare

acolisi

[Conjugare]
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăţa de cineva, a se ţine de capul cuiva cu duşmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ACOLISI vb. (Mold.) A se ţine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gînd rău). A: Cînd se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deală, aşa numai într-o pizmă va vrea să-l ucigă, cela însă nu se va da. PRAV. Ce să acoliseaşte Radul-Vodă de cel sărac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, soră, să nu te mai acolisăşti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII.\r\nEtimologie: ngr. ekóllissa (aor. al lui kolló „a (se) lipi”).\r\nVezi şi acolisitură.
(Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali)

acolisí, (-sésc, -ít), vb. – A prinde, a apuca. < Ngr. ἀϰολλῶ „a se lipi”, aorist ἀϰόλλησα. Sec. XVII, azi puţin folosit. – Der. acolisitor, adj. (tenace, încăpăţînat); acolisitură, s.f. (încăpăţînare, stăruinţă).
(Dicţionarul etimologic român)

!acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséşte, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

acolisí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. acolisésc, imperf. 3 sg. acoliseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. acoliseáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ac aco acol acoli acolis

Cuvinte se termină cu literele: si isi lisi olisi colisi