ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeaşi părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înţeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înţelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obţinute. Acord progresiv = plata muncii în proporţie crescândă, în raport cu depăşirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabileşte concordanţa (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduinţă, cu grijă, cu atenţie, cu bunăvoinţă); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvenţa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvenţa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeaşi înălţime. – Din fr. accorder.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ACÓRD ~uri n. 1) Înţelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi şi îndatoriri. ~ internaţional. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimţământ; înţelegere. ♢ De comun ~ în înţelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~ a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obţinute. 3) Concordanţă de număr, gen, caz şi persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puţin trei), produse în acelaşi timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ACORDÁ1 acórd tranz. 1) A pune la dispoziţie (prin acord); a oferi. 2) (părţi de propoziţie) A uni prin acord gramatical. /<fr. accorder
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ACORD//Á2 ~éz tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesară. 2) (sisteme tehnice) A regla egalând frecvenţa. /<fr. accorder
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
acórd (acórduri), s.n. – Înţelegere, învoială. < Fr. accord. – Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s.n. (armonică, instrument muzical); acordeonist, s.m. (persoană care cîntă la acordeon); acordar, s.m. (acordor); acordor, s.m. (persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale).
(Dicţionarul etimologic român)
ACÓRD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat într-o înţelegere; învoire, înţelegere. 2. Tratat, convenţie între state, care reglementează domenii determinate ale colaborării internaţionale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixată pe unitatea de produs realizat. ♢ Acord global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă nemijlocit mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate. 4. Raport între două sau mai multe cuvinte ale căror forme trebuie să concorde potrivit genului, numărului, cazului, conjugării etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse în acelaşi timp. ♦ Disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale şi înlănţuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].
(Dicţionar de neologisme)
ACORDÁ vb. I. tr. 1. A da (cu bunăvoinţă, cu atenţie); a concede; a atribui. 2. A stabili între cuvintele unei propoziţii un raport impus de regulile sintaxei (în ceea ce priveşte genul, numărul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -dă, (3) -dează. / cf. fr. accorder, it. accordare].
(Dicţionar de neologisme)
ACÓRD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate. 2. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii. 3. formă de retribuţie a muncii prestate. ♦ ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate. 4. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)
(Marele dicţionar de neologisme)
ACORDÁ vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziţii. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr. accorder, lat. accordare)
(Marele dicţionar de neologisme)
acórd s. n., pl. acórduri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
acordá (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 1 sg. acórd, 3 sg. şi pl. acórdă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
acordá (un instrument, sistem etc.) vb., ind. prez. 1 sg. acordéz, 3 sg. şi pl. acordeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ACÓRD s. 1. v. înţelegere. 2. înţelegere, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, înţelegere, (înv.) soglăsuire. 4. v. concordanţă. 5. v. armonie. 6. v. încuviinţare. 7. (FIZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanţă, unisonanţă.
(Dicţionar de sinonime)
ACORDÁ vb. 1. a da, (înv.) a dărui. (~-mi, te rog, puţină atenţie!) 2. v. conferi. 3. (FIZ.) a sintoniza. 4. a potrivi, a regla. (A ~ un aparat, un instrument.) 5. v. înstruna.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Acord ≠ dezacord, disensiune, divergenţă, litigiu
(Dicţionar de antonime)
A acorda ≠ a dezacorda, a discorda,
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduinţă, cu grijă, cu atenţie, cu bunăvoinţă); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvenţa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvenţa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeaşi înălţime. – Din fr. accorder.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ACORDÁ1 acórd tranz. 1) A pune la dispoziţie (prin acord); a oferi. 2) (părţi de propoziţie) A uni prin acord gramatical. /<fr. accorder
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ACORD//Á2 ~éz tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesară. 2) (sisteme tehnice) A regla egalând frecvenţa. /<fr. accorder
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
acórd (acórduri), s.n. – Înţelegere, învoială. < Fr. accord. – Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s.n. (armonică, instrument muzical); acordeonist, s.m. (persoană care cîntă la acordeon); acordar, s.m. (acordor); acordor, s.m. (persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale).
(Dicţionarul etimologic român)
ACÓRD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat într-o înţelegere; învoire, înţelegere. 2. Tratat, convenţie între state, care reglementează domenii determinate ale colaborării internaţionale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixată pe unitatea de produs realizat. ♢ Acord global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă nemijlocit mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate. 4. Raport între două sau mai multe cuvinte ale căror forme trebuie să concorde potrivit genului, numărului, cazului, conjugării etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse în acelaşi timp. ♦ Disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale şi înlănţuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].
(Dicţionar de neologisme)
ACORDÁ vb. I. tr. 1. A da (cu bunăvoinţă, cu atenţie); a concede; a atribui. 2. A stabili între cuvintele unei propoziţii un raport impus de regulile sintaxei (în ceea ce priveşte genul, numărul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -dă, (3) -dează. / cf. fr. accorder, it. accordare].
(Dicţionar de neologisme)
ACÓRD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate. 2. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii. 3. formă de retribuţie a muncii prestate. ♦ ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate. 4. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)
(Marele dicţionar de neologisme)
ACORDÁ vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziţii. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr. accorder, lat. accordare)
(Marele dicţionar de neologisme)
acórd s. n., pl. acórduri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
acordá (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 1 sg. acórd, 3 sg. şi pl. acórdă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
acordá (un instrument, sistem etc.) vb., ind. prez. 1 sg. acordéz, 3 sg. şi pl. acordeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ACÓRD s. 1. v. înţelegere. 2. înţelegere, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, înţelegere, (înv.) soglăsuire. 4. v. concordanţă. 5. v. armonie. 6. v. încuviinţare. 7. (FIZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanţă, unisonanţă.
(Dicţionar de sinonime)
ACORDÁ vb. 1. a da, (înv.) a dărui. (~-mi, te rog, puţină atenţie!) 2. v. conferi. 3. (FIZ.) a sintoniza. 4. a potrivi, a regla. (A ~ un aparat, un instrument.) 5. v. înstruna.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Acord ≠ dezacord, disensiune, divergenţă, litigiu
(Dicţionar de antonime)
A acorda ≠ a dezacorda, a discorda,
(Dicţionar de antonime)