acredita
[Conjugare]
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o ştire etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ACREDIT//Á~éz tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv. /<fr. accréditer, it. accreditare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ACREDITÁ vb. I. tr. 1. A da puteri unui reprezentant pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. A face demn de crezare. 3. A deschide un credit; a credita. [< fr. accréditer, cf. it. accreditare, germ. akkreditieren].
(Dicţionar de neologisme)
ACREDITÁ vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv. (< fr. accréditer)
(Marele dicţionar de neologisme)
acreditá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. acreditéz, 3 sg. şi pl. acrediteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ACREDIT//Á~éz tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv. /<fr. accréditer, it. accreditare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
ACREDITÁ vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv. (< fr. accréditer)
(Marele dicţionar de neologisme)
acreditá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. acreditéz, 3 sg. şi pl. acrediteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)