ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăţi. 2. (Franţuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ACUZÁRE, acuzări, s.f. Acţiunea de a acuza şi rezultatul ei; învinuire, învinovăţire, acuzaţie, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ACUZÁ acúz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăţi. ~ de furt. /<fr. accuser, lat. accusare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ACUZ//ÁRE ~ări f. 1) v. A ACUZA. 2) Persoană care acuză la un proces. /v. a acuza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ACUZÁ vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăţi; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].
(Dicţionar de neologisme)
ACUZÁRE s.f. Învinuire. ♦ (Concr.) Persoană care acuză la un proces. [< acuza].
(Dicţionar de neologisme)
ACUZÁ vb. tr. 1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina. ♢ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)
(Marele dicţionar de neologisme)
ACUZÁRE s. f. acţiunea de a acuza. ♢ persoană, instanţă care acuză într-un proces penal. (< acuza)
(Marele dicţionar de neologisme)
acuzá vb., ind. prez. 1 sg. acúz, 3 sg. şi pl. acúză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
acuzáre s. f., g.-d. art. acuzării; pl. acuzări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ACUZÁ vb. 1. a (se) învinovăţi, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăţi, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)
(Dicţionar de sinonime)
ACUZÁ vb. v. arăta, manifesta, vădi.
(Dicţionar de sinonime)
ACUZÁRE s. v. acuzaţie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A acuza ≠ a îndreptăţi, a justifica, a dezvinovăţi, a disculpa
(Dicţionar de antonime)
Acuzare ≠ apărare
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ACUZÁRE, acuzări, s.f. Acţiunea de a acuza şi rezultatul ei; învinuire, învinovăţire, acuzaţie, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ACUZ//ÁRE ~ări f. 1) v. A ACUZA. 2) Persoană care acuză la un proces. /v. a acuza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ACUZÁ vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăţi; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].
(Dicţionar de neologisme)
ACUZÁRE s.f. Învinuire. ♦ (Concr.) Persoană care acuză la un proces. [< acuza].
(Dicţionar de neologisme)
ACUZÁ vb. tr. 1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina. ♢ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)
(Marele dicţionar de neologisme)
ACUZÁRE s. f. acţiunea de a acuza. ♢ persoană, instanţă care acuză într-un proces penal. (< acuza)
(Marele dicţionar de neologisme)
acuzá vb., ind. prez. 1 sg. acúz, 3 sg. şi pl. acúză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
acuzáre s. f., g.-d. art. acuzării; pl. acuzări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ACUZÁ vb. 1. a (se) învinovăţi, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăţi, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)
(Dicţionar de sinonime)
ACUZÁ vb. v. arăta, manifesta, vădi.
(Dicţionar de sinonime)
ACUZÁRE s. v. acuzaţie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A acuza ≠ a îndreptăţi, a justifica, a dezvinovăţi, a disculpa
(Dicţionar de antonime)
Acuzare ≠ apărare
(Dicţionar de antonime)