admira
[Conjugare]
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ADMIRÁ admír tranz. A privi cu multă plăcere şi bucurie. ~ natura. /<fr. admirer, lat. admirari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
admirá (-r, -át), vb. – A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de admiraţie. < Fr. admirer. – Der. (din fr.) admirabil, adj.; admirativ, adj.; admiraţie, s.f.; admirator, adj.
(Dicţionarul etimologic român)
ADMIRÁ vb. I. tr. A privi, a preţui cu sentimente de încântare, de mirare şi plăcere. [P.i. admir. / < fr. admirer, cf. lat. admirari].
(Dicţionar de neologisme)
ADMIRÁ vb. tr. a privi, a preţui cu sentimente de încântare, de mirare şi plăcere. (< fr. admirer, lat. admirare)
(Marele dicţionar de neologisme)
admirá vb., ind. prez. 1 sg. admír, 3 sg. şi pl. admíră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Antonime:
A admira ≠ a dispreţui, a detesta, a nesocoti
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ADMIRÁ admír tranz. A privi cu multă plăcere şi bucurie. ~ natura. /<fr. admirer, lat. admirari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
ADMIRÁ vb. I. tr. A privi, a preţui cu sentimente de încântare, de mirare şi plăcere. [P.i. admir. / < fr. admirer, cf. lat. admirari].
(Dicţionar de neologisme)
ADMIRÁ vb. tr. a privi, a preţui cu sentimente de încântare, de mirare şi plăcere. (< fr. admirer, lat. admirare)
(Marele dicţionar de neologisme)
admirá vb., ind. prez. 1 sg. admír, 3 sg. şi pl. admíră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Antonime:
A admira ≠ a dispreţui, a detesta, a nesocoti
(Dicţionar de antonime)