aducție

ADÚCŢIE, aducţii, s.f. 1. Construcţie hidrotehnică destinată transportării unui fluid de la punctul de captare până la cel de folosire. 2. Mişcare efectuată de un muşchi aductor. [Var.: aducţiúne s.f.] – Din fr. adduction, lat. adductio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ADÚCŢI//E ~i f. 1) tehn. Construcţie hidrotehnică pentru conducerea unui fluid de la locul de colectare până la punctul de folosire. ~ de apă potabilă. 2) anat. Mişcare a unui muşchi aductor. [G.-D. aducţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. adduction, lat. aductio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ADDÚCŢIE (‹ fr.) s.f. (FIZIOL.) Mişcare efectuată de un muşchi adductor. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ADÚCŢIE s.f. 1. Transportare, aducere, transport; acţiunea de a îndrepta apele către un anumit loc. ♢ Aducţie de apă = apeduct. 2. Acţiunea muşchilor aductori. [Var. aducţiune s.f. / cf. fr. adduction, it. adduzione].
(Dicţionar de neologisme)

ADÚCŢIE s. f. 1. mişcare de apropiere a unui membru de planul de simetrie al corpului. 2. dirijare a apelor către locul de distribuire. (< fr. adduction, lat. adductio)
(Marele dicţionar de neologisme)

!adúcţie/aducţiúne (-ţi-e/-ţi-u-) s. f., art. adúcţia (-ţi-a)/aducţiúnea, g.-d. art. adúcţiei/aducţiúnii; pl. adúcţii/aducţiúni, art. adúcţiile (-ţi-i-)/aducţiúnile
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

adúcţie s. f. (sil. -ţi-e), art. adúcţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. adúcţiei; pl. adúcţii, art. adúcţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)