adulmecare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. şi intranz. (Despre animale) A simţi sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezenţa unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ADULMECÁRE, adulmecări, s.f. Acţiunea de a adulmeca. – V. adulmeca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ADULMECÁ adúlmec tranz. 1) (hrană, persoane etc.) A simţi prezenţa cu ajutorul mirosului. 2) fig. (persoane) A încerca să afle. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

adulmecá (-c, -át), vb. – A simţi prin miros prezenţa unui animal, a omului etc. – Var. adulma. Origine obscură. Posibil din lat. *adŏsmāre, de la *ŏsmāre (din gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „miros”). Din *ŏsmāre provin sp. husmear, it. ormare (ven. usmar), rom. urma; din *adŏsmāre › *adŏrmāre provin it. aormare (REW 6112; Prati) şi rom. adulma. Adulmeca presupune un der. lat. *adŏsmĭcāre; dar chiar aşa, der. este dificilă din punct de vedere fonetic. Puşcariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386) presupune un lat. *adolmicare, de la olere (cf. DAR). Philippide, Principii, 295, se gîndea la o der. directă de la urmă; iar Pascu, I, 181, propune lat. *adŏrmĭcāre. – Der. adulmecător, adj. (care are miros bun).
(Dicţionarul etimologic român)

adulmecá vb., ind. prez. 1 sg. adúlmec, 3 sg. şi pl. adúlmecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

adulmecáre s. f., g.-d. art. adulmecării; pl. adulmecări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ADULMECÁ vb. 1. a mirosi, (rar) a puncta, (reg.) a muşina, a muşlui, a ulma, a vetri, (Munt. şi Olt.) a mâşâi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vânatul.) 2. a simţi. (L-au ~ câinii.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ad adu adul adulm adulme

Cuvinte se termină cu literele: re are care ecare mecare