adus dex - definiţie, sinonime, conjugare
ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru şi a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ♢ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neaşteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mişcare sau direcţie. ♢ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuţia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situaţie, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. şi refl. (În expr.) A-şi aduce aminte = a(-şi) aminti. – Lat. adducere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ADÚS, -Ă, aduşi, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ADÚCE adúc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducând cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mâna la cap. 3) A face să capete o anumită direcţie sau înclinaţie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ câştig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face să ajungă într-o anumită stare sau situaţie. ~ (pe cineva) la sapă de lemn a sărăci cu totul pe cineva. 6) A înfăţişa spre examinare. ~ un argument. II. (împreună cu unele substantive formează locuţiuni verbale, având sensul substantivului cu care se îmbină): ~ la cunoştinţă a înştiinţa. ~ mulţumiri a mulţumi. ~ jertfă a jertfi. A-şi ~ aminte a-şi aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepoziţia cu) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) (urmat de un determinant precedat de prepoziţia a) A emana un miros specific (de obicei, neplăcut). ~ a mucegai. ~ a dogorât. /<lat. adducerre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ADÚ//S ~să (~şi, ~se) 1) v. A ADUCE. 2) Care este îndoit; încovoiat. Nas ~.~ de spate gârbovit. /v. a aduce
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

adúce (adúc, adús), vb. – 1. A lua cu sine un lucru şi a veni cu el undeva. – 2. A produce, a da randament. 3. A încovoia, a arcui, a îndoi. 4. A se asemăna. – Mr. aduc (aduşu, aduţire), megl. duc (duşi), istr. aducu. < Lat. addūcĕre (Puşcariu 28; Candrea-Dens., 518; REW 160; DAR); cf. it. addurre, v. fr. aduir, cat. adur, sp. aducir, v. port. aduzir. Cf. duce. Der. aducător, adj. (care aduce, econom, păstrător); aducătoare, s.f. (înv., targă); aducătură, s.f. (înv., vrajă, magie); adus, s.n. (acţiunea de a aduce, aducere); adusătură, s.f. (contagiere).
(Dicţionarul etimologic român)

a aduce la sapă de lemn expr. a ruina, a distruge din punct de vedere financiar (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

adúce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adúc, imperf. 3 sg. aduceá, perf. s. 1 sg. aduséi, 1 pl. adúserăm; imper. 2 sg. adú (dar: ad-o), neg. nu adúce; part. adús
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ADÚCE vb. I. 1. v. duce. 2. v. îndoi. 3. a cauza, a pricinui, a produce, a provoca. ( A ~ mari daune statului.) 4. a crea, a produce, a realiza. (~ mari beneficii.) II. v. semăna.
(Dicţionar de sinonime)

ADÚS adj. 1. aplecat, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat, strâmb, strâmbat, sucit. (Cu spatele ~.) 2. v. coroiat. 3. încovoiat, îndoit, rotilat. (Paloş ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A aduce ≠ a duce
(Dicţionar de antonime)

Adusdrept
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ad adu

Cuvinte se termină cu literele: us dus