adversativ

ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziţie. ♢ Propoziţie adversativă = propoziţia care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei. Conjuncţie adversativă = conjuncţie care introduce o propoziţie adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ADVERSATÍV ~ă (~i, ~e): Propoziţie ~ă propoziţie care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei. Conjuncţie ~ă conjuncţie care introduce o propoziţie adversativă. /<lat. adversativus, fr. adversatif
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ADVERSATÍV, -Ă adj. Care exprimă o opoziţie. ♢ Propoziţie adversativă (şi s.f.) = propoziţie coordonată care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei; conjuncţie adversativă = conjuncţie care introduce o propoziţie adversativă. [< lat. adversativus, cf. fr. adversatif].
(Dicţionar de neologisme)

ADVERSATÍV, -Ă adj. care exprimă o opoziţie. o propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie coordonată care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei; conjuncţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie adversativă. (< fr. adversatif, lat. adversativus)
(Marele dicţionar de neologisme)

adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. sg. adversatívă, pl. adversatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)