aer dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÁER1 s.n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei şi care este absolut necesar vietăţilor aerobe. ♢ Aer lichid = lichid obţinut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală şi folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică obţinut cu compresoarele. Aer condiţionat = sistem de ventilaţie a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăţilor fizice normale ale acestuia. ♢ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ♢ Expr. A lua aer = a ieşi din casă pentru a respira aer curat. 2. Văzduh, atmosferă. ♢ Expr. A fi (sau a se simţi) ceva în aer = a exista semne că se pregăteşte ceva (în ascuns). A fi (sau a rămâne) în aer = a se afla într-o situaţie critică, a nu avea nici o perspectivă. 3. Înfăţişare, aspect, expresie. ♢ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-şi da (sau a-şi lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (şi cu înţelesurile fr. air).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÁER2, aere, s.n. (Bis.) 1. Bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau ţesută cu imaginea lui Cristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Din ngr. aēr.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÁER1 ~e n. 1) Amestec de gaze pe care îl respiră vietăţile aerobice; atmosferă. ♢ În ~ liber sub cerul liber; afară. A lua ~ a se plimba la aer. 2) Expresie specifică a feţei; mină; înfăţişare; aspect. ♢ A-şi da ~e (a umbla cu ~e) a-şi da importanţă; a o face pe grozavul. /<lat. aer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÁER2 ~e n. bis. Bucată de pânză pe care este ţesută imaginea lui Iisus Hristos mort; epitaf. /<gr. aer, sl. airu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

áer (áere), s.n. – 1. Văzduh. – 2. Aspect, înfăţişare. – Mr., megl. aeru. În mr. şi aera (‹ ngr. ἀέρας). Lat. āēr (Puşcariu 43; REW 240; DAR); cf. alb. ajër, it. aria, (ven. aiere, sard. aera, engad. ajer), prov., sp. aire, fr. air, v. sp. aer, port. ar. Sensul 2 este împrumutat din fr. A intrat în conflict cu contribuţiile neol., a căror bază este identică; astfel, aera pare să se întemeieze pe aer, dar reproduce fr. aérer etc. Nu mai menţionăm numeroasele der. neol. referitoare la aviaţie. Der. aera, vb. (a aerisi), din fr.; aereală, s.f. (esenţă); aerel, s.n. (assa foetida); aeresc, adj. (aerian); aerian, adj.; aerisi, vb.; din ngr. ἀερίζω (Gáldi 138); aeriseală, s.f. (aerisire); aeronaut, s.m.; aeroplan, s.n.; aeros, adj. (aerian, vaporos).
(Dicţionarul etimologic român)

áer (áere), s.n. – Văl cu care se acoperă vasele liturgice. Ngr. ἀήρ. Fonetismul indică o contaminare cu aer, pe care îl precedă.
(Dicţionarul etimologic român)

AER- v. aero-.
(Dicţionar de neologisme)

áer s. n. (sil. a-er], (atitudine, obiecte de cult) pl. áere
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÁER s. 1. (înv.) spirit. (Un curent de ~.) 2. v. văzduh. 3. v. climă. 4. v. fizionomie.
(Dicţionar de sinonime)

ÁER s. (BIS.) epitaf, (pop.) pocrovăţ. (Cu aerul se acoperă vasele liturgice.)
(Dicţionar de sinonime)

ÁERE s. pl. v. ifose.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ae

Cuvinte se termină cu literele: er