aerodinamică

AERODINÁMIC, -Ă, aerodinamici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramură a mecanicii fluidelor care se ocupă cu studiul mişcării aerului¹ şi, în general, al gazelor, precum şi cu studiul mişcării corpurilor într-un mediu gazos. 2. Adj. Referitor la aerodinamică (1). ♦ (Despre vehicule) Care este astfel construit încât să întâmpine în deplasare, o rezistenţă minimă din partea aerului¹. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérodynamique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AERODINÁMI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de aerodinamică; propriu aerodinamicii. 2) (despre vehicule) Care este construit în aşa fel, încât să înfrunte uşor rezistenţa aerului. /<fr. aérodynamique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

AERODINÁMICĂ f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mişcării corpurilor solide într-un mediu gazos (mai ales în aer). [G.-D. aerodinamicii] /<fr. aérodinamique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

AERODINÁMIC, -Ă adj. Făcut în aşa fel încât să întâmpine la înaintare o rezistenţă foarte mică din partea aerului. [< fr. aérodynamique].
(Dicţionar de neologisme)

AERODINÁMICĂ s.f. Ramură a mecanicii care studiază mişcarea corpurilor într-un mediu gazos (mai ales mişcarea corpurilor solide în aer). [< fr. aérodynamique, cf. gr. aer – aer, dynamis – forţă].
(Dicţionar de neologisme)

AERODINÁMIC, -Ă I. adj. referitor la aerodinamică. ♢ (despre vehicule sau profilul lor) construit în aşa fel, încât să întâmpine la înaintare o rezistenţă minimă la frecarea cu aerul. II. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mişcarea corpurilor într-un mediu gazos. (< fr. aérodynamique)
(Marele dicţionar de neologisme)

aerodinámic adj. → dinamic
(Dicţionar ortografic al limbii române)

aerodinámică s. f., g.-d. art. aerodinámicii
(Dicţionar ortografic al limbii române)