afina dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÁFIN1, afini, s.m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis şi cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s.m. şi f. (Jur.) Rudă prin alianţă. – Din lat. affinis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurităţi o masă metalică. 2. A subţia firele de lână, de bumbac etc. – Din fr. affiner, it. affinare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÁFINĂ, afine, s.f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiţă neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrişor. – Forma feminină a lui afin1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AFÍN ~i m. jur. Rudă prin alianţă. /<lat. affinis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÁFIN ~i m. Arbust din regiunile de munte cu frunze ovale-alungite, flori roz-deschise şi cu fructe comestibile de culoare neagră-albăstruie. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A AFIN//Á ~éz tranz. 1) (impurităţi) A separa în timpul topirii dintr-o masă metalică. 2) (fire de bumbac, de lână etc.) A subţia făcând (mai) fin. /<fr. affiner, it. affinare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÁFIN//Ă ~e f. Fructul afinului. [G. D. afinei] /Din afin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

afín (-ni), s.m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. şi calabr., ceea ce demonstreazăfenomenul este deja romanic. După Puşcariu, Dacor., VIII, 103-5, şi Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca şi rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s.f.; afinet (var. afinar, afiniş), s.n. (loc pe care cresc afini).
(Dicţionarul etimologic român)

AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. şi f. Rudă prin alianţă. [< lat. affinis].
(Dicţionar de neologisme)

AFINÁ vb. I. tr. 1. A înlătura impurităţile dintr-o masă metalică. 2. (Text.) A subţia, a face firele foarte fine. [< fr. affiner].
(Dicţionar de neologisme)

AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianţă. (< lat. affinis)
(Marele dicţionar de neologisme)

AFINÁ vb. tr. 1. a elimina, în timpul topirii, bulele de aer, impurităţile dintr-o masă metalică ori sticloasă. 2. (text.) a subţia firele. (< fr. affiner)
(Marele dicţionar de neologisme)

áfin (arbust) s. m., pl. áfini
(Dicţionar ortografic al limbii române)

afín (rudă) s. m., pl. afíni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

afiná (a purifica, a subţia) vb., ind. prez. 1 sg. afinéz, 3 sg. şi pl. afineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

áfină (fruct) s. f., g.-d. art. áfinei; pl. áfine
(Dicţionar ortografic al limbii române)

afínă (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: af afi afin

Cuvinte se termină cu literele: na ina fina