aiurare

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdităţi. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AIURÁRE, aiurări, s.f. Faptul de a aiura. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiuríre s.f.] – V. aiura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A AIUR//Á ~éz intranz. 1) A vorbi fără înţeles din cauza tulburărilor conştiinţei; a fi în delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fără sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

aiurá vb., ind. prez. 1 sg. aiuréz, 3 sg. şi pl. aiureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

aiuráre s. f., g.-d. art. aiurării; pl. aiurări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
AIURÁ vb. v. delira.
(Dicţionar de sinonime)

AIURÁRE s. v. delir.
(Dicţionar de sinonime)