ajurare

AJURÁ, ajurez, vb. I. Tranz. A face ajur. – Din fr. ajourer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AJURÁRE, ajurări, s.f. Acţiunea de a ajura. – V. ajura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A AJUR//Á ~éz tranz. A ornamenta cu un ajur. /<fr. ajourer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

AJURÁ vb. I. tr. A face un ajur. [< fr. ajourer].
(Dicţionar de neologisme)

AJURÁRE s.f. Acţiunea de a ajura. [< ajura].
(Dicţionar de neologisme)

AJURÁ vb. tr. a executa un ajur. (< fr. ajourer)
(Marele dicţionar de neologisme)

ajurá vb., ind. prez. 1 sg. ajuréz, 3 sg. şi pl. ajureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ajuráre s. f., g.-d. art. ajurării, pl. ajurări
(Dicţionar ortografic al limbii române)