ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALĂMÍRE s.f. Acţiunea de a alămi. – V. alămi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ALĂM//Í ~ésc tranz. (obiecte) A acoperi cu un strat de alamă. /Din alama
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
alămí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. alămeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alămíre s. f., g.-d. art. alămírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALĂMÍRE s.f. Acţiunea de a alămi. – V. alămi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
alămí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. alămeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alămíre s. f., g.-d. art. alămírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)