alăturare

ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) aşeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adăuga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauză, la o mişcare etc. [Var.: lăturá vb. I] – Din alături.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALĂTURÁRE, alăturări, s.f. Acţiunea de a (se) alătura şi rezultatul ei. – V. alătura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ALĂTURÁ alătur tranz. 1) A face să se alăture. 2) A mai pune la ceea ce este; a adăuga. 3) fig. A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile şi diferenţele; a confrunta; a compara. /Din alături
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ALĂTURÁ mă alătur intranz. 1) A se aşeza alături; a se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alipi. 2) A deveni adeptul unei mişcări, al unui curent ideologic, împărtăşindu-i ideile; a adera. ~ la părerea generală. /Din alături
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

alăturá vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 sg. şi pl. alătură
(Dicţionar ortografic al limbii române)

alăturáre s. f., g.-d. art. alăturării; pl. alăturări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ALĂTURÁ vb. 1. v. anexa. 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)
(Dicţionar de sinonime)

ALĂTURÁRE s. (livr.) juxtapunere. (~ unor elemente.)
(Dicţionar de sinonime)