albăstri dex - definiţie, sinonime, conjugare
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. şi refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALBÁSTRU, -Ă, albaştri, -stre, adj., s.n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ♢ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristeţe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situaţia e (cam) dificilă. 2. S.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde şi indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ♢ Albastru de metilen = colorant albastru (1) întrebuinţat în vopsitorie, în lucrări de biologie şi în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ALBĂSTR//Í ~ésc tranz. A face să se albăstrească; a face să fie albastru. /Din albastru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ALBĂSTR//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A deveni albastru; a căpăta culoarea albastră. 2) rar (despre persoane) A deveni vânat de mânie; a se învineţi. /Din albastru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ALBÁSTRU1 n. 1) Culoare a spectrului solar care se află între violet şi verde, având nuanţa cerului senin. 2) Colorant cu această culoare. Verdele se obţine combinând ~ cu galben. [Sil. -bas-tru] /<lat. albaster
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ALBÁ//STRU2 ~stră (~ştri, ~stre) Care are culoarea cerului senin. ♢ Inimă ~stră tristeţe, melancolie. /<lat. albaster
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

albástru (albástră), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru „cenuşiu, fumuriu”. Lat. *albaster, de la albus (Puşcariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la început despre cerul uşor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astăzi indică numai „albastru ca cerul”. Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albăstrea, s.f.; albăstreală, s.f.; albăstri, vb. ( a da culoare albastră; a clăti rufele cu albăstreală); albăstrime, s.f. (culoare albastră; boierime); albăstriţă, s.f.; albăstriu, adj. Sensul lui albăstreală „albastru de rufe” (cf. fr. bleu anglais) nu apare în nici un lexic, cu toate că este cuv. foarte uzual şi singurul care explică sensul lui albăstrime de „boierime”, adică „oameni cu cămaşa scrobită”.
(Dicţionarul etimologic român)

albastru, -ă, albaştri, -e adj. (d. o situaţie, o conjunctură etc.) neplăcut; nefavorabil (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

carte albastră expr. hotârâre / sentinţă judecătorească. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

*albástru-azuríu adj. m., pl. albáştri-azuríi, art. albáştrii-azuríii; f. albástră-azuríe, pl. albástre-azuríi
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

albástru-deschís adj. m., pl. albáştri-deschís, art. albáştrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

bárbă-albástră (bărbat care schimbă nevestele) s. m., g.-d. lui bárbă-albástră
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

Bárbă-Albástră (personaj) s. propriu m., g.-d. lui Bárbă-Albástră
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

albăstrí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. albăstreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

albástru adj. m., pl. albáştri; f. sg. albástră, pl. albástre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

albástru s. n., art. albástrul, g.-d. art. albástrului
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Bárbă-Albástră s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

scrumbíe albástră s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

múscă-albástră s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

corb-albástru s. m., pl. corbi-albáştri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bárbă-albástră s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

SCRUMBIE ALBASTRĂ s.f. (Iht.) Peşte din fam. scombridae, denumit astfel datorită coloraţiei sale, mai cunoscut însă ca macrou (Scomber scomber). – V. macrou.
(Dicţionar gastronomic explicativ)



Sinonime:
ALBĂSTRÍ vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. v. învineţi. 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineţi, (Transilv.) a mierii, (Mold. şi Bucov.) a sinili. (~ rufele.)
(Dicţionar de sinonime)

ALBÁSTRU adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (Culoarea ~.) 2. adj. v. senin. 3. s. v. seninătate.
(Dicţionar de sinonime)

MOLOTRU ALBÁSTRU s. v. sulfină albastră.
(Dicţionar de sinonime)

MUSCĂ-ALBÁSTRĂ s. v. viermănar.
(Dicţionar de sinonime)

CORB-ALBÁSTRU s. v. dumbrăveancă.
(Dicţionar de sinonime)

ALGE ALBÁSTRE s. pl. (BOT.) cianoficee (pl.).
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: al alb alba albas albast

Cuvinte se termină cu literele: ri tri stri astri bastri