ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ♢ Carne albă = carne de pasăre sau de peşte. Hârtie (sau coadă) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spaţiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oţel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărţită, convenţional, omenirea şi care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♢ Expr. Alb la faţă = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici aşa, nici aşa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparţine rasei albe. ♦ Cărunt. ♢ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ♢ Nopţi albe = nopţi luminoase, obişnuite în perioada solstiţiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° şi 65° nord şi sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viaţă tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S.m. Denumire dată, după revoluţia franceză, contrarevoluţionarilor şi conservatorilor. III. S.n. 1. Culoare obţinută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ♢ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanţă etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S.m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate şi precocitate ridicate, crescute pentru producţia de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S.f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BRAD, brazi, s.m. 1. Arbore din familia pinaceelor care creşte în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile şi seminţele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ♢ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roşu = molid. ♢ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă şi ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esenţă din seminţe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat şi împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul şi porţile mirilor la nunţi. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunţii, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. * b r a d h, b r e d h.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUŞTÁR s.m., s.n. 1. S.m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene şi cu seminţe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S.n. P. restr. Sămânţa muştarului (1), întrebuinţată la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S.n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obţinut prin prelucrarea seminţelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ♢ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muştarul = a se înfuria, a se supăra. – Din magh. mustár.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NUFĂR, nuferi s.m. Numele a două plante erbacee acvatice cu peţiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafaţa apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p.restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PLOP, plopi, s.m. Nume dat mai multor specii de arbori înalţi, cu ramuri subţiri (îndreptate în sus), cu scoarţa netedă, alb-cenuşie şi cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu peţiolul lung şi flori crescute în amenţi (Populus). ♢ Expr. Când va face plopul mere şi răchita micşunele = niciodată. Mătuşă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SÁLCIE1, sălcii, s.f. Numele mai multor specii de arbori şi de arbuşti cu ramuri lungi, subţiri şi mlădioase, cu frunze lanceolate şi cu flori galbene-verzui dispuse în mâţişori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparţinând uneia dintre aceste specii. ♢ Salcie pletoasă (sau plângătoare) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile şi plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. şi: sálcii. – Var.: sálce s.f.] – Lat. salix, -icis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SÁLCIE2 s.f. v. salce1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALB1 n. 1) Culoare obţinută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeaţă. ♢ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanţă de această culoare. ~ul dinţilor. ♢ ~ul ochiului sclerotică. /<lat. albus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ALB2 ~ă (~i, ~e) 1) Care are culoarea zăpezii. ♢ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de peşte (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BRA//D ~zi m. 1) Arbore conifer înalt, cu tulpina dreaptă, cu frunze persistente aciculare, cu seminţe în formă de con şi cu lemn moale, elastic, folosit în scopuri ornamentale şi industriale. ♢ ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasă. ~-roşu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele în patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricărui arbore cu frunze aciculare persistente şi cu fruct în formă de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, tăiat şi împodobit cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MUŞTÁR n. 1) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor, cu tulpina ramificată, cu flori galbene şi seminţe mici, rotunde, roşiatice. ~ alb. ~ negru. 2) Seminţele acestei plante, folosite în alimentaţie şi în medicină. 3) Pastă de culoare galbenă-verzuie preparată din aceste seminţe şi folosită în alimentaţie în calitate de condiment. ♢ A-i sări cuiva ~ul a fi cuprins de mânie; a se enerva. /<ung. muştár
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MUTĂTOÁRE ~ f. Plantă erbacee agăţătoare, toxică, cu flori albastre sau albe-gălbui şi cu fructe mici, în formă de boabe roşii sau negre; împărăteasă. /a muta + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NÚF//ĂR ~eri m. 1) Plantă erbacee acvatică, cu frunze ovale, plutitoare şi cu flori mari, albe sau galbene. ~ alb. 2) Floarea acestei plante. /<ngr. núfara
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PLOP ~i m. Arbore cu tulpina înaltă şi dreaptă, cu ramuri subţiri verticale, cu frunze late, lungi, peţiolate şi cu flori dispuse în amenţi plecaţi, folosit în scopuri industriale. ♢ ~ alb varietate de plop având scoarţă albicioasă şi frunze argintii pe dos. ~ negru varietate de plop având coroană largă şi scoarţă negricioasă, adânc brăzdată. ~ piramidal v. PLUTĂ II. ~ tremurător varietate de plop a cărei frunză tremură la cea mai uşoară adiere de vânt. Când va face ~ul pere şi răchita micşunele niciodată. Văr (sau mătuşă, unchi) de ~ rudă îndepărtată. /<lat. ploppus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SÁLCIE sălcii f. Arbore sau arbust cu ramuri subţiri şi mlădioase, cu scoarţa moale, cu frunze înguste şi alungite, cu flori galbene-verzui, grupate în amenţi (mâţişori) şi cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ♢ ~-pletoasă sau ~-plângătoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pământ, cultivată ca plantă decorativă. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PLOP, plopi, s.m. Nume dat mai multor specii de arbori înalţi, cu ramuri subţiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere şi răchita micşunele (= niciodată). ♢ Expr. Mătuşă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ♢ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarţa netedă, albă-cenuşie şi cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarţa crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuinţează în industrie şi a cărui scoarţă se foloseşte la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
(Dicţionarul limbii române moderne)
alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puşcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. şi it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificaţia de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” şi „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s.f. (iapă albă; zori de zi); albeaţă, s.f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s.f. pl. (două beţişoare, folosite în jocul cu acelaşi nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s.m. (specie de iarbă); albeţ, s.m. (alburn); albeţe, s.f. (albeaţă); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunţi; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Puşcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi şi formaţie internă a rom., cf. înroşesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albineţ, adj. (cu faţa albă; bălai); albişor, adj. (albicios); albişor, s.m. (ban de argint; peşte, obleţ; se spune despre anumite varietăţi de struguri, de prune, de ciuperci); albiţă, s.f. (peşte, obleţ; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albeşte); albitorie, s.f.; albitură, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spaţiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginţi; peşte, plătică, babuşcă); albiu, adj.; albuş, s.n. (substanţă albă care înconjoară gălbenuşul la ou; în Trans.şi Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s.f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albeşte). Alburn menţionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeaţă, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanţă. Albişoară (Puşcariu, Dacor., III, 596 şi REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albişoară, cf. albişor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
(Dicţionarul etimologic român)
brad (-zi), s.m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Plantă, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscută. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristică a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur aparţinînd aceleaşi familii (Pliniu, III,20), şi care s-a păstrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), şi în albaneză este considerat de obicei reprezentant al unei rădăcini indo-europene *bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia că brad este refăcut după pl. brazi, şi că forma autentică trebuie să fi fost *braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. După Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. brădancă, s.f. (fată sau femeie rudă a miresei); brădar, s.m. (flăcău care duce bradul de nuntă, sau care joacă jocul acestuia); brădet, s.n. (pădure de brazi); brădiş, s.n. (pădure de brazi); brădişoară, s.f. (specie de ieruncă, Tetrao bonasia); brădişor, s.m. (brad mic; plantă, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); brădoaie, s.f. (albie, copaie); brăduleţ, s.m. (brad mic; gogoaşă care se serveşte de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leagă prin frăţie de cruce, cf. frăţie).
(Dicţionarul etimologic român)
ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureşului; 6.231 km2 (2,62 la sută din supr. ţării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km2. Reşed.: municipiul Alba Iulia. Oraşe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureş, Sebeş, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ţii Trascău, ramificaţiile estice ale M-ţilot Bihor şi cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ţilor Cindrel şi Şureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) şi în E şi SE o reg. de podiş (Pod. Tîrnavelor şi Pod. Secaşelor). În lungul văilor, ce fragmentează spaţiul montan, se desfăşoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău şi Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcţie de unităţile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureşului şi Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5ºC şi mai aspră în reg. montană, 2ºC). Precipitaţiile oscilează între între 600 şi 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureşul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeş, Arieş, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieş, Almaşu Mare, Roşia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureş), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de maşini şi a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier şi agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. şi prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeş), chim. (Ocna Mureş, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureş, Blaj), faianţei şi porţelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petreşti), conf. şi tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeş), alim. Produse meşteşugăreşti specifice zonei M-ţilor Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse ţesături cu motive naţionale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu şi secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreţ (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor şi pe dealurile din jurul oraşului Sebeş, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ş.a. Pomicultura are condiţii optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităţilor Şona, Galda de Jos, Cugir, Stremţ, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ş.a. (pruni, meri, cireşi, vişini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ş.a. Căi de comunicaţie (1990): reţeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unităţile de învăţămînt, cultură şi artă (1989-1990): o universitate, 402 şcoli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumuseţea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice şi arhitectonice, bogăţia şi varietatea etnografiei şi folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al ţării. Farmecul deosebit al M-ţilor Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf aşezările omeneşti, prezenţa numeroaselor forme carstice (peşterile Pojarul Poliţei şi Scărişoara, complexul carstic de pe valea Gîrdişoara, Cheile Ordîncuşei, Galdei, Runcului ş.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roşie ee lîngă Sebeş, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracţiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoiţa (rezervaţie geologică), Gheţarul de la Vîrtop (rezervaţie speologică), Iezerul Şureanu (rezervaţie complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervaţie forestieră), precum şi valoroase obiective istorice şi de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertăţii de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal şi biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeş etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiţionalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample şi origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ALBA (Fernando ÁLVAREZ [alvareθ]) DE TOLEDO, duce de) (1507-1582), general şi om de stat spaniol. Ca guvernator al Ţărilor de Jos (1567-1573) a încercat să înăbuşe revoluţia burgheză izbucnită în 1566. A ocupat Portugalia în urma campaniei din 1580-1581. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ÁLBĂ s.f. Veche formă de poezie provensală. [< prov. alba, cf. lat. alba – zori].
(Dicţionar de neologisme)
cal alb expr. (tox.) heroină. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cec în alb expr. (pub.) încredere absolută / necondiţionată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
*álbă (cântec) s.f., g.-d. art. álbei; pl. álbe
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alb s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
poálă-álbă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rotoţéle-álbe s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture-álb s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
urs alb s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plop alb s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ápă álbă (cataractă) s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
iárbă-álbă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
álba (zorii zilei) s. f. art.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
brad s. m., pl. brazi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
muştár (plantă) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
muştár (condiment) s. n., (sorturi) pl. muştáruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mutătoáre s. f., g.-d. art. mutătórii; pl. mutătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
núfăr s. m., pl. núferi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plop s. m., pl. plopi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sálcie s. f. (sil. -ci-e), art. sálcia (sil. -ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sălcii, art. sălciile (sil. -ci-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
álba s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.
(Dicţionar de sinonime)
ALBUL ÓCHIULUI s. v. sclerotică.
(Dicţionar de sinonime)
ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanţet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) ştiubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)
(Dicţionar de sinonime)
BÂTLAN ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
(Dicţionar de sinonime)
POALĂ-ÁLBĂ s. v. leucoree.
(Dicţionar de sinonime)
CEAPĂ-ÁLBĂ s. v. praz.
(Dicţionar de sinonime)
ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
(Dicţionar de sinonime)
PRONTOSIL ÁLB s. v. sulfanilamidă.
(Dicţionar de sinonime)
ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. v. strănutătoare.
(Dicţionar de sinonime)
ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.
(Dicţionar de sinonime)
STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.
(Dicţionar de sinonime)
MOLOTRU ÁLB s. v. sulfină.
(Dicţionar de sinonime)
PRAF ÁLB s. v. cocaină.
(Dicţionar de sinonime)
FLUTURE-ÁLB s. v. albiliţă, fluture-de-varză.
(Dicţionar de sinonime)
URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
(Dicţionar de sinonime)
RAPIŢĂ ÁLBĂ s. v. muştar.
(Dicţionar de sinonime)
LEMN-ÁLB s. v. salcâm.
(Dicţionar de sinonime)
LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
(Dicţionar de sinonime)
BRAD s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roşu (Picea abies) = molid, (reg.) târş, (Transilv.) sihlă.
(Dicţionar de sinonime)
BRAD s. v. coşciug, pin, sicriu.
(Dicţionar de sinonime)
MUŞTÁR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiţă de câmp, rapiţă sălbatică. 2. (Si-napis sau Brassica alba) (reg.) rapiţă albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiţă de muştar. 4. muştar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.
(Dicţionar de sinonime)
MUTĂTOÁRE s. (BOT.; Bryonia alba) împărăteasă, (reg.) brei, curcubeţea, tidvă-de-pământ.
(Dicţionar de sinonime)
MUTĂTOÁRE s. v. cocârlă, schimbătoare.
(Dicţionar de sinonime)
NÚFĂR s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumieră, (reg.) plută, plutniţă, plămână-albă, tidvă-de-apă. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) plută, mai-de-apă, plămână-galbenă.
(Dicţionar de sinonime)
NÚFĂR s. v. lotus.
(Dicţionar de sinonime)
PLOP s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaş, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.
(Dicţionar de sinonime)
PLOP s. v. plută.
(Dicţionar de sinonime)
SÁLCIE s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchiţică, (reg.) străvăţ. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchiţică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchiţică.
(Dicţionar de sinonime)
SÁLCIE s. v. iov, lozie, mlajă, răchită, răchită roşie, stâlpare.
(Dicţionar de sinonime)
SISINÉI s. pl. (BOT.; Pulsatilla alba) (reg.) oiţă, omeluţe (pl.), vişină-de-munte.
(Dicţionar de sinonime)
SISINÉI s. pl. v. dediţel.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Alb ≠ negru
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BRAD, brazi, s.m. 1. Arbore din familia pinaceelor care creşte în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile şi seminţele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ♢ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roşu = molid. ♢ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă şi ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esenţă din seminţe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat şi împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul şi porţile mirilor la nunţi. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunţii, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. * b r a d h, b r e d h.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NUFĂR, nuferi s.m. Numele a două plante erbacee acvatice cu peţiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafaţa apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p.restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PLOP, plopi, s.m. Nume dat mai multor specii de arbori înalţi, cu ramuri subţiri (îndreptate în sus), cu scoarţa netedă, alb-cenuşie şi cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu peţiolul lung şi flori crescute în amenţi (Populus). ♢ Expr. Când va face plopul mere şi răchita micşunele = niciodată. Mătuşă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SÁLCIE1, sălcii, s.f. Numele mai multor specii de arbori şi de arbuşti cu ramuri lungi, subţiri şi mlădioase, cu frunze lanceolate şi cu flori galbene-verzui dispuse în mâţişori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparţinând uneia dintre aceste specii. ♢ Salcie pletoasă (sau plângătoare) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile şi plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. şi: sálcii. – Var.: sálce s.f.] – Lat. salix, -icis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SÁLCIE2 s.f. v. salce1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALB1 n. 1) Culoare obţinută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeaţă. ♢ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanţă de această culoare. ~ul dinţilor. ♢ ~ul ochiului sclerotică. /<lat. albus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ALB2 ~ă (~i, ~e) 1) Care are culoarea zăpezii. ♢ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de peşte (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BRA//D ~zi m. 1) Arbore conifer înalt, cu tulpina dreaptă, cu frunze persistente aciculare, cu seminţe în formă de con şi cu lemn moale, elastic, folosit în scopuri ornamentale şi industriale. ♢ ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasă. ~-roşu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele în patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricărui arbore cu frunze aciculare persistente şi cu fruct în formă de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, tăiat şi împodobit cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MUŞTÁR n. 1) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor, cu tulpina ramificată, cu flori galbene şi seminţe mici, rotunde, roşiatice. ~ alb. ~ negru. 2) Seminţele acestei plante, folosite în alimentaţie şi în medicină. 3) Pastă de culoare galbenă-verzuie preparată din aceste seminţe şi folosită în alimentaţie în calitate de condiment. ♢ A-i sări cuiva ~ul a fi cuprins de mânie; a se enerva. /<ung. muştár
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MUTĂTOÁRE ~ f. Plantă erbacee agăţătoare, toxică, cu flori albastre sau albe-gălbui şi cu fructe mici, în formă de boabe roşii sau negre; împărăteasă. /a muta + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NÚF//ĂR ~eri m. 1) Plantă erbacee acvatică, cu frunze ovale, plutitoare şi cu flori mari, albe sau galbene. ~ alb. 2) Floarea acestei plante. /<ngr. núfara
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PLOP ~i m. Arbore cu tulpina înaltă şi dreaptă, cu ramuri subţiri verticale, cu frunze late, lungi, peţiolate şi cu flori dispuse în amenţi plecaţi, folosit în scopuri industriale. ♢ ~ alb varietate de plop având scoarţă albicioasă şi frunze argintii pe dos. ~ negru varietate de plop având coroană largă şi scoarţă negricioasă, adânc brăzdată. ~ piramidal v. PLUTĂ II. ~ tremurător varietate de plop a cărei frunză tremură la cea mai uşoară adiere de vânt. Când va face ~ul pere şi răchita micşunele niciodată. Văr (sau mătuşă, unchi) de ~ rudă îndepărtată. /<lat. ploppus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SÁLCIE sălcii f. Arbore sau arbust cu ramuri subţiri şi mlădioase, cu scoarţa moale, cu frunze înguste şi alungite, cu flori galbene-verzui, grupate în amenţi (mâţişori) şi cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ♢ ~-pletoasă sau ~-plângătoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pământ, cultivată ca plantă decorativă. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PLOP, plopi, s.m. Nume dat mai multor specii de arbori înalţi, cu ramuri subţiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere şi răchita micşunele (= niciodată). ♢ Expr. Mătuşă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ♢ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarţa netedă, albă-cenuşie şi cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarţa crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuinţează în industrie şi a cărui scoarţă se foloseşte la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
(Dicţionarul limbii române moderne)
alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puşcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. şi it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificaţia de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” şi „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s.f. (iapă albă; zori de zi); albeaţă, s.f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s.f. pl. (două beţişoare, folosite în jocul cu acelaşi nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s.m. (specie de iarbă); albeţ, s.m. (alburn); albeţe, s.f. (albeaţă); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunţi; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Puşcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi şi formaţie internă a rom., cf. înroşesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albineţ, adj. (cu faţa albă; bălai); albişor, adj. (albicios); albişor, s.m. (ban de argint; peşte, obleţ; se spune despre anumite varietăţi de struguri, de prune, de ciuperci); albiţă, s.f. (peşte, obleţ; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albeşte); albitorie, s.f.; albitură, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spaţiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginţi; peşte, plătică, babuşcă); albiu, adj.; albuş, s.n. (substanţă albă care înconjoară gălbenuşul la ou; în Trans.şi Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s.f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albeşte). Alburn menţionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeaţă, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanţă. Albişoară (Puşcariu, Dacor., III, 596 şi REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albişoară, cf. albişor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
(Dicţionarul etimologic român)
brad (-zi), s.m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Plantă, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscută. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristică a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur aparţinînd aceleaşi familii (Pliniu, III,20), şi care s-a păstrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), şi în albaneză este considerat de obicei reprezentant al unei rădăcini indo-europene *bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia că brad este refăcut după pl. brazi, şi că forma autentică trebuie să fi fost *braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. După Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. brădancă, s.f. (fată sau femeie rudă a miresei); brădar, s.m. (flăcău care duce bradul de nuntă, sau care joacă jocul acestuia); brădet, s.n. (pădure de brazi); brădiş, s.n. (pădure de brazi); brădişoară, s.f. (specie de ieruncă, Tetrao bonasia); brădişor, s.m. (brad mic; plantă, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); brădoaie, s.f. (albie, copaie); brăduleţ, s.m. (brad mic; gogoaşă care se serveşte de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leagă prin frăţie de cruce, cf. frăţie).
(Dicţionarul etimologic român)
ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureşului; 6.231 km2 (2,62 la sută din supr. ţării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km2. Reşed.: municipiul Alba Iulia. Oraşe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureş, Sebeş, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ţii Trascău, ramificaţiile estice ale M-ţilot Bihor şi cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ţilor Cindrel şi Şureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) şi în E şi SE o reg. de podiş (Pod. Tîrnavelor şi Pod. Secaşelor). În lungul văilor, ce fragmentează spaţiul montan, se desfăşoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău şi Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcţie de unităţile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureşului şi Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5ºC şi mai aspră în reg. montană, 2ºC). Precipitaţiile oscilează între între 600 şi 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureşul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeş, Arieş, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieş, Almaşu Mare, Roşia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureş), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de maşini şi a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier şi agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. şi prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeş), chim. (Ocna Mureş, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureş, Blaj), faianţei şi porţelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petreşti), conf. şi tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeş), alim. Produse meşteşugăreşti specifice zonei M-ţilor Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse ţesături cu motive naţionale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu şi secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreţ (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor şi pe dealurile din jurul oraşului Sebeş, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ş.a. Pomicultura are condiţii optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităţilor Şona, Galda de Jos, Cugir, Stremţ, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ş.a. (pruni, meri, cireşi, vişini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ş.a. Căi de comunicaţie (1990): reţeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unităţile de învăţămînt, cultură şi artă (1989-1990): o universitate, 402 şcoli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumuseţea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice şi arhitectonice, bogăţia şi varietatea etnografiei şi folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al ţării. Farmecul deosebit al M-ţilor Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf aşezările omeneşti, prezenţa numeroaselor forme carstice (peşterile Pojarul Poliţei şi Scărişoara, complexul carstic de pe valea Gîrdişoara, Cheile Ordîncuşei, Galdei, Runcului ş.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roşie ee lîngă Sebeş, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracţiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoiţa (rezervaţie geologică), Gheţarul de la Vîrtop (rezervaţie speologică), Iezerul Şureanu (rezervaţie complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervaţie forestieră), precum şi valoroase obiective istorice şi de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertăţii de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal şi biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeş etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiţionalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample şi origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ALBA (Fernando ÁLVAREZ [alvareθ]) DE TOLEDO, duce de) (1507-1582), general şi om de stat spaniol. Ca guvernator al Ţărilor de Jos (1567-1573) a încercat să înăbuşe revoluţia burgheză izbucnită în 1566. A ocupat Portugalia în urma campaniei din 1580-1581. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ÁLBĂ s.f. Veche formă de poezie provensală. [< prov. alba, cf. lat. alba – zori].
(Dicţionar de neologisme)
cal alb expr. (tox.) heroină. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cec în alb expr. (pub.) încredere absolută / necondiţionată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
*álbă (cântec) s.f., g.-d. art. álbei; pl. álbe
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alb s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
poálă-álbă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rotoţéle-álbe s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture-álb s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
urs alb s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plop alb s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ápă álbă (cataractă) s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
iárbă-álbă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
álba (zorii zilei) s. f. art.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
brad s. m., pl. brazi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
muştár (plantă) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
muştár (condiment) s. n., (sorturi) pl. muştáruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mutătoáre s. f., g.-d. art. mutătórii; pl. mutătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
núfăr s. m., pl. núferi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plop s. m., pl. plopi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sálcie s. f. (sil. -ci-e), art. sálcia (sil. -ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sălcii, art. sălciile (sil. -ci-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
álba s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.
(Dicţionar de sinonime)
ALBUL ÓCHIULUI s. v. sclerotică.
(Dicţionar de sinonime)
ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanţet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) ştiubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)
(Dicţionar de sinonime)
BÂTLAN ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
(Dicţionar de sinonime)
POALĂ-ÁLBĂ s. v. leucoree.
(Dicţionar de sinonime)
CEAPĂ-ÁLBĂ s. v. praz.
(Dicţionar de sinonime)
ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
(Dicţionar de sinonime)
PRONTOSIL ÁLB s. v. sulfanilamidă.
(Dicţionar de sinonime)
ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. v. strănutătoare.
(Dicţionar de sinonime)
ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.
(Dicţionar de sinonime)
STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.
(Dicţionar de sinonime)
MOLOTRU ÁLB s. v. sulfină.
(Dicţionar de sinonime)
PRAF ÁLB s. v. cocaină.
(Dicţionar de sinonime)
FLUTURE-ÁLB s. v. albiliţă, fluture-de-varză.
(Dicţionar de sinonime)
URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
(Dicţionar de sinonime)
RAPIŢĂ ÁLBĂ s. v. muştar.
(Dicţionar de sinonime)
LEMN-ÁLB s. v. salcâm.
(Dicţionar de sinonime)
LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
(Dicţionar de sinonime)
BRAD s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roşu (Picea abies) = molid, (reg.) târş, (Transilv.) sihlă.
(Dicţionar de sinonime)
BRAD s. v. coşciug, pin, sicriu.
(Dicţionar de sinonime)
MUŞTÁR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiţă de câmp, rapiţă sălbatică. 2. (Si-napis sau Brassica alba) (reg.) rapiţă albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiţă de muştar. 4. muştar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.
(Dicţionar de sinonime)
MUTĂTOÁRE s. (BOT.; Bryonia alba) împărăteasă, (reg.) brei, curcubeţea, tidvă-de-pământ.
(Dicţionar de sinonime)
MUTĂTOÁRE s. v. cocârlă, schimbătoare.
(Dicţionar de sinonime)
NÚFĂR s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumieră, (reg.) plută, plutniţă, plămână-albă, tidvă-de-apă. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) plută, mai-de-apă, plămână-galbenă.
(Dicţionar de sinonime)
NÚFĂR s. v. lotus.
(Dicţionar de sinonime)
PLOP s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaş, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.
(Dicţionar de sinonime)
PLOP s. v. plută.
(Dicţionar de sinonime)
SÁLCIE s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchiţică, (reg.) străvăţ. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchiţică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchiţică.
(Dicţionar de sinonime)
SÁLCIE s. v. iov, lozie, mlajă, răchită, răchită roşie, stâlpare.
(Dicţionar de sinonime)
SISINÉI s. pl. (BOT.; Pulsatilla alba) (reg.) oiţă, omeluţe (pl.), vişină-de-munte.
(Dicţionar de sinonime)
SISINÉI s. pl. v. dediţel.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Alb ≠ negru
(Dicţionar de antonime)