albii dex - definiţie, sinonime, conjugare
ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ♢ Carne albă = carne de pasăre sau de peşte. Hârtie (sau coadă) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spaţiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oţel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărţită, convenţional, omenirea şi care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♢ Expr. Alb la faţă = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici aşa, nici aşa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparţine rasei albe. ♦ Cărunt. ♢ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ♢ Nopţi albe = nopţi luminoase, obişnuite în perioada solstiţiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° şi 65° nord şi sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viaţă tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S.m. Denumire dată, după revoluţia franceză, contrarevoluţionarilor şi conservatorilor. III. S.n. 1. Culoare obţinută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ♢ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanţă etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S.m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate şi precocitate ridicate, crescute pentru producţia de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S.f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. şi tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenţi oxidanţi sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenţii naturali. ♦ A colora uşor în albastru un produs textil pentru a obţine un efect de alb intens. ♦ A decolora, parţial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunţi; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieşi în evidenţă, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÁLBIE, albii, s.f. 1. Vas lunguieţ, făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ♢ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porţiune a unei văi, acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALBIÍ, pers. 3 albieşte, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALB1 n. 1) Culoare obţinută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeaţă. ♢ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanţă de această culoare. ~ul dinţilor. ♢ ~ul ochiului sclerotică. /<lat. albus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ALB2 ~ă (~i, ~e) 1) Care are culoarea zăpezii. ♢ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de peşte (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ALB//Í ~ésc 1. tranz. A face să se înălbească. 2. intranz. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. /Din alb
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ALB//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoare albă. 2) A pierde culoarea iniţială sub acţiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (fiinţe) A face să devină cărunt; a încărunţi. /Din alb
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÁLBI//E ~i f. 1) Vas lunguieţ, de lemn sau de metal, folosit la spălatul rufelor, scăldatul copiilor etc. 2) Făgaş al unei ape curgătoare; matcă. ~a unui râu. [ G.-D. albiei; Sil. -bi-e] /<lat. alvea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puşcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. şi it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificaţia de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” şi „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s.f. (iapă albă; zori de zi); albeaţă, s.f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s.f. pl. (două beţişoare, folosite în jocul cu acelaşi nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s.m. (specie de iarbă); albeţ, s.m. (alburn); albeţe, s.f. (albeaţă); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunţi; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Puşcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi şi formaţie internă a rom., cf. înroşesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albineţ, adj. (cu faţa albă; bălai); albişor, adj. (albicios); albişor, s.m. (ban de argint; peşte, obleţ; se spune despre anumite varietăţi de struguri, de prune, de ciuperci); albiţă, s.f. (peşte, obleţ; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albeşte); albitorie, s.f.; albitură, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spaţiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginţi; peşte, plătică, babuşcă); albiu, adj.; albuş, s.n. (substanţă albă care înconjoară gălbenuşul la ou; în Trans.şi Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s.f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albeşte). Alburn menţionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeaţă, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanţă. Albişoară (Puşcariu, Dacor., III, 596 şi REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albişoară, cf. albişor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
(Dicţionarul etimologic român)

álbie (álbii), s.f. – 1. Matcă a unui rîu. – 2. Covată, copaie, vas făcut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Puşcariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia să fie *albiu, pe al cărui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca săbii-sabie); după DAR, forma de sing. se explică printr-un pl. n. *alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL „alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes”. -Der. albier, s.m. (persoană care face albii); albioară, s.f. (albiuţă), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legătură cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404).
(Dicţionarul etimologic român)

cal alb expr. (tox.) heroină. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cec în alb expr. (pub.) încredere absolută / necondiţionată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

albi s.m. pl. bani (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

!álbie (-bi-e) s.f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

!albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéşte (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

alb s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

poálă-álbă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rotoţéle-álbe s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

flúture-álb s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urs alb s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

plop alb s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ápă álbă (cataractă) s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárbă-álbă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

albí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. albeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

álbie s. f., art. álbia, g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (sil. -bi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

albií vb., ind. prez. 3 sg. albiéşte (sli. -bi-e-), imperf. 3 sg. albiá (sil. -bi-a); conj. prez. 3 sg. şi pl. albiáscă; ger. albiínd (sil. -bi-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

albíu adj. m., f. albíe; pl. m. şi f. albíi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.
(Dicţionar de sinonime)

ALBUL ÓCHIULUI s. v. sclerotică.
(Dicţionar de sinonime)

ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanţet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) ştiubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)
(Dicţionar de sinonime)

BÂTLAN ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
(Dicţionar de sinonime)

POALĂ-ÁLBĂ s. v. leucoree.
(Dicţionar de sinonime)

CEAPĂ-ÁLBĂ s. v. praz.
(Dicţionar de sinonime)

ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
(Dicţionar de sinonime)

PRONTOSIL ÁLB s. v. sulfanilamidă.
(Dicţionar de sinonime)

ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. v. strănutătoare.
(Dicţionar de sinonime)

ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.
(Dicţionar de sinonime)

STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.
(Dicţionar de sinonime)

MOLOTRU ÁLB s. v. sulfină.
(Dicţionar de sinonime)

PRAF ÁLB s. v. cocaină.
(Dicţionar de sinonime)

FLUTURE-ÁLB s. v. albiliţă, fluture-de-varză.
(Dicţionar de sinonime)

URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
(Dicţionar de sinonime)

RAPIŢĂ ÁLBĂ s. v. muştar.
(Dicţionar de sinonime)

LEMN-ÁLB s. v. salcâm.
(Dicţionar de sinonime)

LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
(Dicţionar de sinonime)

ALBÍ vb. 1. a (se) înălbi, (reg.) a (se) bili. (~ pânza.) 2. v. încărunţi.
(Dicţionar de sinonime)

ÁLBIE s. 1. copaie, covată, (pop.) postavă, (reg.) moldă, (Mold. şi Bucov.) balie, (Transilv.) spălător. (~ de rufe.) 2. curs, matcă, vad, (pop.) făgaş, pat, (înv. şi reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut uşor ~ râului.)
(Dicţionar de sinonime)

ALBÍU adj. v. albicios.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Albnegru
(Dicţionar de antonime)

A (se) albi ≠ a (se) înnegri
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: al alb albi

Cuvinte se termină cu literele: ii bii lbii