alboare
ALBOÁRE s.f. (Rar) Lucire, licărire albă. – Lat. albor, -oris.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
alboáre (-óri), s.f. – Lumină difuză, lucire, licărire. Lat. albōrem (Candrea-Dens., 38; REW 324; DAR); cf. it. albore, v. fr. aubour, prov., sp. albor, port. alvor. – Der. alburi, vb. (a răspîndi o lumină albicioasă); alburiu, adj. (albicios). Cf. alb.
(Dicţionarul etimologic român)
alboáre s. f., g.-d. art. albórii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
alboáre (-óri), s.f. – Lumină difuză, lucire, licărire. Lat. albōrem (Candrea-Dens., 38; REW 324; DAR); cf. it. albore, v. fr. aubour, prov., sp. albor, port. alvor. – Der. alburi, vb. (a răspîndi o lumină albicioasă); alburiu, adj. (albicios). Cf. alb.
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionar ortografic al limbii române)