alcătuire dex - definiţie, sinonime, conjugare
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua fiinţă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înţelege, a se învoi. – Din magh. alkudni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s.f. Acţiunea de a (se) alcătui1 şi rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziţie, structură. – V. alcătui1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ALCĂTU//Í ~iésc tranz. 1) A face să ia fiinţă şi să capete formă definitivă; a întocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instrucţiune. 2) (totalităţi, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune. /<ung. alkotni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ALCĂTU//Í se ~iéşte intranz. A fi format; a consta; a se consista; a se compune; a se constitui. /<ung. alkotni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

alcătuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A face, a întocmi, a compune. – 2. A organiza, a aranja. Mag. alkotni (Cihac, II, 475; DAR). – Der. alcătuială, (var. alcătuinţă), s.f. (alcătuire); alcătuitor, s.m. (organizator, care aranjează ceva).
(Dicţionarul etimologic român)

!alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéşte, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

alcătuí (a face, a se învoi) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. alcătuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ALCĂTUÍ vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. a concepe, a întocmi, a plăsmui, a realiza, (fig.) a urzi. (A ~ o colecţie de folclor.) 4. a compune, a construi. (A ~ o frază.) 5. v. constitui. 6. a compune, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a săvârşi. (Elementele care ~ un ansamblu.) 7. v. compune.
(Dicţionar de sinonime)

ALCĂTUÍRE s. 1. v. creare. 2. v. constituire. 3. v. structură. 4. aranjament, aşezare, dispunere, distribuţie, întocmire, rânduială, structură. (O anumită ~ a materiei, într-o carte.) 5. v. componenţă. 6. v. formaţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: al alc alca alcat alcatu

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire tuire atuire