ALEGÁ1, alég, vb. I. refl. (Înv. şi pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ţine de capul cuiva. – Lat. alligare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acţiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-şi fixa preferinţele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alţii, a recunoaşte dintre mai mulţi; a distinge. 4. Tranz. şi refl. A (se) împărţi formând mai multe grupe. ♢ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărţi părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. Impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăţa prin selecţie. ♦ Fig. A înţelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acţiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situaţie (rea). ♢ Expr. A se alege praf şi pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere (= eligere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ALEGÁ pers. 3 alegheáză tranz. jur. (păreri, teorii etc.) A invoca pentru a sprijini o afirmaţie sau pentru a justifica o acţiune. /<fr. alléguer, lat. allegare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ALÉGE alég tranz. 1) (fiinţe, lucruri, situaţii) A considera ca fiind mai acceptabil (în raport cu altcineva sau cu altceva); a prefera. 2) (persoane) A desemna prin vot; a vota. 3) pop. A deosebi dintre alţii; a distinge. 4) A separa de restul masei. ~ sămânţa. ~ untul din zară. 5) A curăţa prin selecţie. 6) rar A admite cu fermitate; a hotărî; a decide. ♢ Urma alege (sau va alege) la sfârşit se va vedea rezultatul. 7) A face să se aleagă. /<lat. allegere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ALÉGE mă alég intranz. 1) A se reuni într-un grup; a se grupa. 2) A rămâne cu ceva (de pe urma unei acţiuni, a unei împrejurări etc.). 3) A ajunge într-o situaţie (de obicei, defavorabilă). ♢ ~ numai praful (din cineva sau ceva) a se distruge complet. /<lat. allegere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formaţii neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu acelaşi sens, dar în limba pop. are o circulaţie intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde şi alianţă, s.f.; aliaj, s.n.; aliat, s.m.
(Dicţionarul etimologic român)
alége (alég, alés), vb. – 1. A selecta, a prefera ceva sau pe cineva. – 2. A distinge, a deosebi. – 3. A decide, a ajunge la un rezultat. – 4. A participa la alegeri. – 5. (refl.) A rămîne cu ceva. – Mr. aleg, aleadzire (alepşu, aleaptă); megl. leg, leaziri. Lat. allĕgĕre (Puşcariu 60; Candrea-Dens., 47; REW 364; DAR); păstrat numai în rom. şi în it. alleggere (aver., mil. alezer). După REW, ar putea fi vorba şi de lat. ēllĭgere (cf. Körting 3229), părere fără îndoială greşită (cf. BL, V, 87). Der. alegător, s.m. (persoană care votează); alegînd, adv. (înv., cu excepţia, în afară de); ales, adj. (select); ales, adv. (înv., mai cu seamă, în special; astăzi se preferă construcţia mai ales); ales, s.m. (deputat); ales, s.n. (selecţie); alesător, s.m. (înv., arbitru); alesătură, s.f. (procedeu de ornamentare, mai ales la broderii); les, adv. (Basarabia, mai ales).
(Dicţionarul etimologic român)
ALEGÁ vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / < fr. alléguer, cf. lat. allegare].
(Dicţionar de neologisme)
ALEGÁ vb. tr. (jur.) a invoca ceva ca scuză, ca motiv. (< fr. alléguer, lat. allegare)
(Marele dicţionar de neologisme)
a alege pe sprânceană expr. a alege ce e mai bun / ce e mai valoros (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a alege de căpătâi expr. a acosta o prostituată (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
!alegá2 (a se ~) (a se ţine de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
alegá (a insista) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alég, 3 sg. aleágă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alegá (jur. a invoca) vb., ind. prez. 1 sg. aleghéz, 3 sg. şi pl. alegheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nou-alés adj. m., pl. nou-aléşi; f. sg. nou-aleásă, pl. nou-alése
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ALÉGE vb. 1. v. selecţiona. 2. v. opta. 3. a (se) decide, a (se) fixa, a (se) hotărî, a (se) stabili, (pop.) a (se) îndemna, (înv.) a (se) rezolva, (fig., în Mold. şi Transilv.) a (se) cumpăni. (Ei, ai ~?) 4. a vota. (L-au ~ deputat.) 5. a desemna, a învesti, a pune. (Poporul îl ~ domn.) 6. a rămâne. (Cu ce te-ai ~?)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acţiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ALEGÁ pers. 3 alegheáză tranz. jur. (păreri, teorii etc.) A invoca pentru a sprijini o afirmaţie sau pentru a justifica o acţiune. /<fr. alléguer, lat. allegare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ALÉGE alég tranz. 1) (fiinţe, lucruri, situaţii) A considera ca fiind mai acceptabil (în raport cu altcineva sau cu altceva); a prefera. 2) (persoane) A desemna prin vot; a vota. 3) pop. A deosebi dintre alţii; a distinge. 4) A separa de restul masei. ~ sămânţa. ~ untul din zară. 5) A curăţa prin selecţie. 6) rar A admite cu fermitate; a hotărî; a decide. ♢ Urma alege (sau va alege) la sfârşit se va vedea rezultatul. 7) A face să se aleagă. /<lat. allegere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ALÉGE mă alég intranz. 1) A se reuni într-un grup; a se grupa. 2) A rămâne cu ceva (de pe urma unei acţiuni, a unei împrejurări etc.). 3) A ajunge într-o situaţie (de obicei, defavorabilă). ♢ ~ numai praful (din cineva sau ceva) a se distruge complet. /<lat. allegere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formaţii neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu acelaşi sens, dar în limba pop. are o circulaţie intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde şi alianţă, s.f.; aliaj, s.n.; aliat, s.m.
(Dicţionarul etimologic român)
alége (alég, alés), vb. – 1. A selecta, a prefera ceva sau pe cineva. – 2. A distinge, a deosebi. – 3. A decide, a ajunge la un rezultat. – 4. A participa la alegeri. – 5. (refl.) A rămîne cu ceva. – Mr. aleg, aleadzire (alepşu, aleaptă); megl. leg, leaziri. Lat. allĕgĕre (Puşcariu 60; Candrea-Dens., 47; REW 364; DAR); păstrat numai în rom. şi în it. alleggere (aver., mil. alezer). După REW, ar putea fi vorba şi de lat. ēllĭgere (cf. Körting 3229), părere fără îndoială greşită (cf. BL, V, 87). Der. alegător, s.m. (persoană care votează); alegînd, adv. (înv., cu excepţia, în afară de); ales, adj. (select); ales, adv. (înv., mai cu seamă, în special; astăzi se preferă construcţia mai ales); ales, s.m. (deputat); ales, s.n. (selecţie); alesător, s.m. (înv., arbitru); alesătură, s.f. (procedeu de ornamentare, mai ales la broderii); les, adv. (Basarabia, mai ales).
(Dicţionarul etimologic român)
ALEGÁ vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / < fr. alléguer, cf. lat. allegare].
(Dicţionar de neologisme)
ALEGÁ vb. tr. (jur.) a invoca ceva ca scuză, ca motiv. (< fr. alléguer, lat. allegare)
(Marele dicţionar de neologisme)
a alege pe sprânceană expr. a alege ce e mai bun / ce e mai valoros (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a alege de căpătâi expr. a acosta o prostituată (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
!alegá2 (a se ~) (a se ţine de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
alegá (a insista) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alég, 3 sg. aleágă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alegá (jur. a invoca) vb., ind. prez. 1 sg. aleghéz, 3 sg. şi pl. alegheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nou-alés adj. m., pl. nou-aléşi; f. sg. nou-aleásă, pl. nou-alése
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ALÉGE vb. 1. v. selecţiona. 2. v. opta. 3. a (se) decide, a (se) fixa, a (se) hotărî, a (se) stabili, (pop.) a (se) îndemna, (înv.) a (se) rezolva, (fig., în Mold. şi Transilv.) a (se) cumpăni. (Ei, ai ~?) 4. a vota. (L-au ~ deputat.) 5. a desemna, a învesti, a pune. (Poporul îl ~ domn.) 6. a rămâne. (Cu ce te-ai ~?)
(Dicţionar de sinonime)