ALÍNT, alinturi, s.n. (Poetic) 1. Alintare. 2. (Rar) Mişcare graţioasă, legănare uşoară. ♦ Răsfăţ, răzgâială. – Din alinta (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. şi refl. A (se) răsfăţa, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALÍNT ~uri n. livr. 1) v. A ALINTA. 2) Vorbă sau gest pline de dragoste; mângâiere. /v. a alinta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ALINTÁ alínt tranz. 1) (mai ales copii) A netezi uşor cu palma în semn de dragoste; a dezmierda; a mângâia. 2) A numi cu cuvinte drăgăstoase; a dezmierda. 3) A face să se alinte. /<lat. allentare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ALINTÁ mă alínt intranz. (mai ales despre copii) A se comporta prea liber (simţind o dragoste exagerată din partea celor din jur). /<lat. allentare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
alintá (alintát, alintát), vb. – A mîngîia, a răsfăţa. Lat. *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis „uşor, blînd” (Candrea-Dens., 990); după alţii, din lat. *allĕntāre, de la lĕntus, cu evoluţia semantică de la domeniul material la cel moral , ca în blandus › blînd, tenerus › tierno etc. (Puşcariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allendá, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simţit ca un frecventativ de la *allēnāre , chiar dacă la origine nu aparţineau aceleiaşi familii (DAR citează un ex. din Dosoftei, în care este evidentă această confuzie). – Der. alintător, adj. (care alintă); alintătură, s.f. (alintare).
(Dicţionarul etimologic român)
alínt s. n., pl. alínturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alintá vb., ind. prez. 1 sg. alínt, 3 sg. şi pl. alíntă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ALÍNT s. alintare, dezmierdare, mângâiere.
(Dicţionar de sinonime)
ALINTÁ vb. 1. v. mângâia. 2. a (se) cocoli, a (se) răsfăţa, a (se) răzgâia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu te mai ~ atâta!)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. şi refl. A (se) răsfăţa, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ALINTÁ alínt tranz. 1) (mai ales copii) A netezi uşor cu palma în semn de dragoste; a dezmierda; a mângâia. 2) A numi cu cuvinte drăgăstoase; a dezmierda. 3) A face să se alinte. /<lat. allentare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ALINTÁ mă alínt intranz. (mai ales despre copii) A se comporta prea liber (simţind o dragoste exagerată din partea celor din jur). /<lat. allentare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
alintá (alintát, alintát), vb. – A mîngîia, a răsfăţa. Lat. *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis „uşor, blînd” (Candrea-Dens., 990); după alţii, din lat. *allĕntāre, de la lĕntus, cu evoluţia semantică de la domeniul material la cel moral , ca în blandus › blînd, tenerus › tierno etc. (Puşcariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allendá, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simţit ca un frecventativ de la *allēnāre , chiar dacă la origine nu aparţineau aceleiaşi familii (DAR citează un ex. din Dosoftei, în care este evidentă această confuzie). – Der. alintător, adj. (care alintă); alintătură, s.f. (alintare).
(Dicţionarul etimologic român)
alínt s. n., pl. alínturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alintá vb., ind. prez. 1 sg. alínt, 3 sg. şi pl. alíntă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ALÍNT s. alintare, dezmierdare, mângâiere.
(Dicţionar de sinonime)
ALINTÁ vb. 1. v. mângâia. 2. a (se) cocoli, a (se) răsfăţa, a (se) răzgâia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu te mai ~ atâta!)
(Dicţionar de sinonime)