alternanță dex - definiţie, sinonime, conjugare
ALTERNÁNT, -Ă, alternanţi, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALTERNÁNŢĂ s.f. 1. Insuşirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul în flexiune sau în familie lexicală; ablaut. – Din fr. alternance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ALTERNÁNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter alternativ. 2) lingv. Proces care constă din schimbarea regulată a unui sunet din tema unui cuvânt în formele flexionare sau în familia unui cuvânt. ~ vocalică. ~ consonantică. /<fr. alternance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ALTERNÁNŢĂ (‹ fr. {i}) s.f. 1. Însuşirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o mărime alternativă în decursul unei semiperioade cuprinse între două momente în care valoarea mărimii este nulă. 3. (GEOL.) Repetarea succesivă pe verticală a două sau mai multe tipuri de roci sau formaţiuni geologice, de grosimi apropiate, în coloana stratigrafică a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală: poate fi consonantică (ex. schimbarea lui s în ş: des-deşi, a lui t în ţ: tăiat-tăiaţi) sau vocalică (ex. carte-cărţi); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) Procedeu decorativ constînd în repetarea regulată a două motive (în arte decorative) sau a două elemente (în arhitectură). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ALTERNÁNT, -Ă adj. Care alternează. [Cf. fr. alternant].
(Dicţionar de neologisme)

ALTERNÁNŢĂ s.f. 1. Schimbare care se petrece alternativ, rând pe rând; alternare, perindare. 2. (Lingv.) Schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a cuvintelor aparţinând unei familii, cu ajutorul căreia se marchează diferenţa dintre formele gramaticale sau dintre derivate şi cuvântul de bază. [< fr. alternance].
(Dicţionar de neologisme)

ALTERNÁNT, -Ă adj. care alternează. (< fr. alternant)
(Marele dicţionar de neologisme)

ALTERNÁNŢĂ s. f. 1. însuşirea de a alterna. ♢ procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente. 2. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparţinând unei familii. o ~ vocalică = alternanţă între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanţă prin consoane. (< fr. alternance)
(Marele dicţionar de neologisme)

alternánt adj. m., pl. alternánţi; f. sg. alternántă, pl. alternánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

alternánţă s. f., g.-d. art. alternánţei; pl. alternánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ALTERNÁNŢĂ s. v. alternare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: al alt alte alter altern

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta nanta rnanta