aluminiu
ALUMÍNIU s.n. Metal uşor, ductil şi maleabil, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie şi în tehnică. [Var.: alumínium s.n.] – Din fr. aluminium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALUMÍNIU n. Metal uşor, ductil şi maleabil, folosit sub formă de aliaje la fabricarea pieselor de metal uşoare, în aeronautică şi electrotehnică. Vas de ~. [Sil. -niu] /<fr., lat. aluminium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ALUMÍNIU (‹ fr. {i}) s.n. Element chimic (Al; nr. at. 13, m. at. 26,98, gr. sp. 2,7, p.t. 658ºC, p.f. 2.500ºC); metal uşor, de culoare argintie, cu conductivitate termică şi electrică bune, maleabil şi ductil, stabil faţă de aer. În combinaţii fucţionează trivalent. Se obţine pe cale electrolitică, utilizînd ca materie primă bauxita. A. şi aliajele sale au variate utilizări în tehnică. A fost descoperit în 1825 de H. Chr. Oersted. ♦ A. sinterizat = produs finit sau semifabricat obţinut din aluminiu prin presare-sinterizare şi utilizat la fabricarea unor organe de maşini care lucrează la temperaturi înalte, precum şi în tehnica nucleară. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ALUMÍNIU s.n. Element chimic din grupa metalelor, foarte uşor şi având o mare ductilitate şi maleabilitate, care intră în compoziţia unor aliaje întrebuinţate în industrie şi în tehnică. // (În forma alumino-, alumo-) Element prim de compunere cu semnificaţia „(referitor la) aluminiu”. [Pron. -niu. / < fr. aluminium, alumino-].
(Dicţionar de neologisme)
ALUMÍNIU s. n. metal foarte uşor, maleabil şi ductil, bun conducător de căldură şi electricitate. (< fr. aluminium)
(Marele dicţionar de neologisme)
alumíniu (metal) s. n. [-niu pron. -niu], art. alumíniul; simb. Al
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALUMÍNIU n. Metal uşor, ductil şi maleabil, folosit sub formă de aliaje la fabricarea pieselor de metal uşoare, în aeronautică şi electrotehnică. Vas de ~. [Sil. -niu] /<fr., lat. aluminium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar enciclopedic)
ALUMÍNIU s.n. Element chimic din grupa metalelor, foarte uşor şi având o mare ductilitate şi maleabilitate, care intră în compoziţia unor aliaje întrebuinţate în industrie şi în tehnică. // (În forma alumino-, alumo-) Element prim de compunere cu semnificaţia „(referitor la) aluminiu”. [Pron. -niu. / < fr. aluminium, alumino-].
(Dicţionar de neologisme)
ALUMÍNIU s. n. metal foarte uşor, maleabil şi ductil, bun conducător de căldură şi electricitate. (< fr. aluminium)
(Marele dicţionar de neologisme)
alumíniu (metal) s. n. [-niu pron. -niu], art. alumíniul; simb. Al
(Dicţionar ortografic al limbii române)