AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ♢ Expr. Pâine amară = mijloace de existenţă câştigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Straşnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S.n. 1. Jale, tristeţe; suferinţă, chin, necaz. ♢ Expr. A-şi înghiţi amarul = a suferi în tăcere. A-şi vărsa amarul = a face destăinuiri, a-şi spune durerea, suferinţa. ♦ (Cu valoare de interjecţie) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulţime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcaţie cu un cablu de ţărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcaţie astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcaţiei. – Din fr. amarrer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl şi tranz. A căpăta sau face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMÁRĂ, amare, s.f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcaţie de ţărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cireşe ~e. 2) fig. Care produce amărăciune; chinuitor; trist; necăjit. ♢ Pâine ~ă existenţa câştigată cu trudă. /<lat. amarus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
AMÁR2 ~uri n. 1) Stare de tristeţe; jale. ♢ Cu ~ a) jalnic; b) greu. 2) Senzaţie de suferinţă; chin; necaz. ♢ A-şi vărsa ~ul a-şi spune necazul. A-şi înghiţi ~ul a suferi în tăcere. 3) Cantitate mare; număr mare; mulţime. ~ de muncă. /<lat. amarus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A AMAR//Á ~éz tranz. 1) (nave) A lega de ţărm sau de o altă navă. 2) (obiecte aflate pe o navă) A fixa, pentru a împiedica deplasarea în timpul navigaţiei. /<fr. amarrer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A AMĂR//Î́ ~ăsc tranz. A face să se amărască. /<lat. amarire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE AMĂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) A deveni (mai) amar. 2) fig. A deveni amărât; a se întrista; a se scârbi. /< lat. amarire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
AMÁR//Ă ~e f. Cablu care serveşte la amararea diferitelor ambarcaţii şi nave. /<fr. amarre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
amár (-ră), adj. – 1. Care are gustul fierii, pelinului etc. – 2. (S.n.) Amăreală, gust amar. – 3. Cantitate (numai după o expresie cantitativă, ca atît, cît, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Lat. amārus (Puşcariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); cf. vegl. amuár, it. amaro, v. prov. amar, fr. amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morărescu, BF, I, 178-181, a încercat să-l explice prin etimologie pop., din expresia atîta *mare de (timp), interpretat ca atît amar(e) de (timp); uzul ar fi, în acest caz, aceleaşi ca it. mare „abundenţă”, sp. la mar de. Cf. observaţiile împotriva acestei explicaţii ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curînd este vorba de o valoare emfatică a adj. (ca în cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidentă şi în uzul constant al lui atîta în locul lui atît (cf. nuanţa de atîta curaj, faţă de atît curaj). În privinţa valorii exacte a expresiei, o construcţie de tipul ce amar mai aveam (Agîrbiceanu) arată clar că trebuie să se înţeleagă ce amar (de mine) mai aveam, deci că exprimă compasiunea, şi numai în al doilea rînd ideea de cantitate. Der. amărăcios, adj. (amar), pe care Puşcariu 74 şi REW 403 îl reduc la un lat. *amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu suf. -cios ca supărăcios, căcăcios etc.; amărăciune, s.f. (mîhnire, amărîre); amărăluţă, s.f. (genţiană, Cicendia filiformis); amăreală, s.f. (amărăciune, plantă, Polygala vulgaris); amăreaţă, s.f. (amărăciune), considerat în general ca reprezentant al lat. *amarĭtia, în loc de amarĭties (Puşcariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipseşte în DAR), cf. it. amarezza, prov. amareza, dar care poate fi şi o formaţie internă; amărel, s.m. (ciulin); amărie, s.f. (amărăciune); amăriu, adj. (amărui); amarnic, adj. (amar; teribil, cumplit); amărui, adj. (cu gust uşor amar); mărunc(ă), s.f. (Crizantemă, Chrysanthemum vulgare). Amărî, vb. (a face să capete gust amar; a mîhni), cf. mr. amărăscu, s-a încercat să se explice pe baza lat. *amărῑre, din clasicul amărēscĕre (Puşcariu 75; REW 400; DAR; Puşcariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul î , care indică o der. în interiorul rom., ca în pîră › pîrî, ocară › ocărî (cf. Graur, BL, V, 87), pe cînd lat. ar fi dat *amări. Explicaţiile încercate pentru a justifica prezenţa în forma lat. a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu *amarrῑre), din v. germ. *marrjan, după Giuglea, Dacor., II, 390 şi Gamillscheg, Rom. germ., II, 263; sau cu marrubium după Jos. Brüch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sînt convingătoare. – Der. amărîre, s.f. (amărăciune; gust amar); amărît, s.m. (nefericit, nenorocit; sărac); amărîtor, adj. (care amărăşte; descurajator).
(Dicţionarul etimologic român)
AMARA 1. Liman fluviatil cu apă sărată în Lunca Buzăului; c. 60 ha. Se mai numeşte şi Balta Amară. 2. Liman fluviatil cu apă sărată pe cursul inferior al Ialomiţei, lîngă Slobozia; 156 ha. Ad. max.: 3 m. Calităţile terapeutice ale lacului (apă minerală sulfată, cloruro-sodică şi magneziană şi nămol sapropelic) au determinat dezvoltarea staţiunii balneoclimaterice cu acelaşi nume. 3. Com. în jud. Ialomiţa, pe malul lacului cu acelaşi nume: 7.314 loc. (1991). Întreprindere de panificaţie. Staţiune balneoclimaterică, cu funcţionare permanentă din anul 1900, renumită pentru valoarea curativă a nămolului şi a apelor traumatice, ginecologice şi a unor boli asociate. Sanatoriu balnear. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
AMARÁ vb. I. tr. A fixa un obiect pe o navă sau pe altă ambarcaţie pentru a nu se deplasa din cauza balansului. ♦ A lega cu un cablu (o navă etc.). [< fr. amarrer, cf. amarre – cablu, lanţ].
(Dicţionar de neologisme)
AMÁRĂ s.f. (Mar.) Cablu folosit pentru amararea ambarcaţiilor, a navelor. [< fr. amarre].
(Dicţionar de neologisme)
AMARÁ vb. tr. a fixa obiectele, instalaţiile de la bordul unei (aero)nave. (< fr. amarrer)
(Marele dicţionar de neologisme)
AMÁRĂ s. f. cablu pentru amararea ambarcaţiilor. (< fr. amarre)
(Marele dicţionar de neologisme)
amár adj. m., pl. amári; f. sg. amáră, pl. amáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amár s. n., pl. amáruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amará vb., ind. prez. 1 sg. amaréz, 3 sg. şi pl. amareáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amărî vb., ind. prez. 1sg. şi 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amăráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amáră s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCAI-AMÁR s. v. schinel.
(Dicţionar de sinonime)
IARBĂ-AMÁRĂ s. v. granat, schinel, spilcuţă.
(Dicţionar de sinonime)
TRIFOI-AMÁR s. v. plutică, trifoişte.
(Dicţionar de sinonime)
AMĂRÎ vb. v. mâhni.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Amar ≠ dulce
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcaţie cu un cablu de ţărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcaţie astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcaţiei. – Din fr. amarrer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMÁRĂ, amare, s.f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcaţie de ţărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cireşe ~e. 2) fig. Care produce amărăciune; chinuitor; trist; necăjit. ♢ Pâine ~ă existenţa câştigată cu trudă. /<lat. amarus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
AMÁR2 ~uri n. 1) Stare de tristeţe; jale. ♢ Cu ~ a) jalnic; b) greu. 2) Senzaţie de suferinţă; chin; necaz. ♢ A-şi vărsa ~ul a-şi spune necazul. A-şi înghiţi ~ul a suferi în tăcere. 3) Cantitate mare; număr mare; mulţime. ~ de muncă. /<lat. amarus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A AMAR//Á ~éz tranz. 1) (nave) A lega de ţărm sau de o altă navă. 2) (obiecte aflate pe o navă) A fixa, pentru a împiedica deplasarea în timpul navigaţiei. /<fr. amarrer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A AMĂR//Î́ ~ăsc tranz. A face să se amărască. /<lat. amarire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE AMĂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) A deveni (mai) amar. 2) fig. A deveni amărât; a se întrista; a se scârbi. /< lat. amarire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
AMÁR//Ă ~e f. Cablu care serveşte la amararea diferitelor ambarcaţii şi nave. /<fr. amarre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
amár (-ră), adj. – 1. Care are gustul fierii, pelinului etc. – 2. (S.n.) Amăreală, gust amar. – 3. Cantitate (numai după o expresie cantitativă, ca atît, cît, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Lat. amārus (Puşcariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); cf. vegl. amuár, it. amaro, v. prov. amar, fr. amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morărescu, BF, I, 178-181, a încercat să-l explice prin etimologie pop., din expresia atîta *mare de (timp), interpretat ca atît amar(e) de (timp); uzul ar fi, în acest caz, aceleaşi ca it. mare „abundenţă”, sp. la mar de. Cf. observaţiile împotriva acestei explicaţii ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curînd este vorba de o valoare emfatică a adj. (ca în cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidentă şi în uzul constant al lui atîta în locul lui atît (cf. nuanţa de atîta curaj, faţă de atît curaj). În privinţa valorii exacte a expresiei, o construcţie de tipul ce amar mai aveam (Agîrbiceanu) arată clar că trebuie să se înţeleagă ce amar (de mine) mai aveam, deci că exprimă compasiunea, şi numai în al doilea rînd ideea de cantitate. Der. amărăcios, adj. (amar), pe care Puşcariu 74 şi REW 403 îl reduc la un lat. *amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu suf. -cios ca supărăcios, căcăcios etc.; amărăciune, s.f. (mîhnire, amărîre); amărăluţă, s.f. (genţiană, Cicendia filiformis); amăreală, s.f. (amărăciune, plantă, Polygala vulgaris); amăreaţă, s.f. (amărăciune), considerat în general ca reprezentant al lat. *amarĭtia, în loc de amarĭties (Puşcariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipseşte în DAR), cf. it. amarezza, prov. amareza, dar care poate fi şi o formaţie internă; amărel, s.m. (ciulin); amărie, s.f. (amărăciune); amăriu, adj. (amărui); amarnic, adj. (amar; teribil, cumplit); amărui, adj. (cu gust uşor amar); mărunc(ă), s.f. (Crizantemă, Chrysanthemum vulgare). Amărî, vb. (a face să capete gust amar; a mîhni), cf. mr. amărăscu, s-a încercat să se explice pe baza lat. *amărῑre, din clasicul amărēscĕre (Puşcariu 75; REW 400; DAR; Puşcariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul î , care indică o der. în interiorul rom., ca în pîră › pîrî, ocară › ocărî (cf. Graur, BL, V, 87), pe cînd lat. ar fi dat *amări. Explicaţiile încercate pentru a justifica prezenţa în forma lat. a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu *amarrῑre), din v. germ. *marrjan, după Giuglea, Dacor., II, 390 şi Gamillscheg, Rom. germ., II, 263; sau cu marrubium după Jos. Brüch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sînt convingătoare. – Der. amărîre, s.f. (amărăciune; gust amar); amărît, s.m. (nefericit, nenorocit; sărac); amărîtor, adj. (care amărăşte; descurajator).
(Dicţionarul etimologic român)
AMARA 1. Liman fluviatil cu apă sărată în Lunca Buzăului; c. 60 ha. Se mai numeşte şi Balta Amară. 2. Liman fluviatil cu apă sărată pe cursul inferior al Ialomiţei, lîngă Slobozia; 156 ha. Ad. max.: 3 m. Calităţile terapeutice ale lacului (apă minerală sulfată, cloruro-sodică şi magneziană şi nămol sapropelic) au determinat dezvoltarea staţiunii balneoclimaterice cu acelaşi nume. 3. Com. în jud. Ialomiţa, pe malul lacului cu acelaşi nume: 7.314 loc. (1991). Întreprindere de panificaţie. Staţiune balneoclimaterică, cu funcţionare permanentă din anul 1900, renumită pentru valoarea curativă a nămolului şi a apelor traumatice, ginecologice şi a unor boli asociate. Sanatoriu balnear. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
AMARÁ vb. I. tr. A fixa un obiect pe o navă sau pe altă ambarcaţie pentru a nu se deplasa din cauza balansului. ♦ A lega cu un cablu (o navă etc.). [< fr. amarrer, cf. amarre – cablu, lanţ].
(Dicţionar de neologisme)
AMÁRĂ s.f. (Mar.) Cablu folosit pentru amararea ambarcaţiilor, a navelor. [< fr. amarre].
(Dicţionar de neologisme)
AMARÁ vb. tr. a fixa obiectele, instalaţiile de la bordul unei (aero)nave. (< fr. amarrer)
(Marele dicţionar de neologisme)
AMÁRĂ s. f. cablu pentru amararea ambarcaţiilor. (< fr. amarre)
(Marele dicţionar de neologisme)
amár adj. m., pl. amári; f. sg. amáră, pl. amáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amár s. n., pl. amáruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amará vb., ind. prez. 1 sg. amaréz, 3 sg. şi pl. amareáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amărî vb., ind. prez. 1sg. şi 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amăráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amáră s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCAI-AMÁR s. v. schinel.
(Dicţionar de sinonime)
IARBĂ-AMÁRĂ s. v. granat, schinel, spilcuţă.
(Dicţionar de sinonime)
TRIFOI-AMÁR s. v. plutică, trifoişte.
(Dicţionar de sinonime)
AMĂRÎ vb. v. mâhni.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Amar ≠ dulce
(Dicţionar de antonime)