ambianță dex - definiţie, sinonime, conjugare
AMBIÁNT, -Ă, ambianţi, -te, adj. Care se găseşte în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AMBIÁNŢĂ, ambianţe, s.f. Mediu material, social sau moral în care trăieşte cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AMBIÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care se află în jur; din apropiere; înconjurător. [Sil. -bi-ant] /<fr. ambiant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

AMBIÁNŢ//Ă ~e f. Ansamblu de circumstanţe materiale sau morale care înconjoară o persoană; anturaj; climat; mediu; cadru. ~ culturală. [G.-D. ambianţei; Sil. -bi-an-] /<fr. ambiance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

AMBIÁNT, -Ă adj. Înconjurător, din apropiere, vecin, din jur. [Pron. -bi-ant. / < fr. ambiant, cf. lat. ambire – a înconjura].
(Dicţionar de neologisme)

AMBIÁNŢĂ s.f. Mediu, societate în mijlocul căreia se află cineva sau ceva. [< fr. ambiance].
(Dicţionar de neologisme)

AMBIÁNT, -Ă adj. (despre mediu, atmosferă) înconjurător. (< fr. ambiant, lat. ambiens)
(Marele dicţionar de neologisme)

AMBIÁNŢĂ s. f. mediu (natural sau cultural), anturaj, societate în care trăieşte cineva. (< fr. ambiance)
(Marele dicţionar de neologisme)

ambiánt adj. m. (sil. -bi-ant), pl. ambiánţi; f. sg. ambiántă, pl. ambiánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ambiánţă s. f. (sil. bi-an-), g.-d. art. ambiánţei; pl. ambiánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
AMBIÁNT adj. înconjurător, (livr.) ambiental. (Mediul ~.)
(Dicţionar de sinonime)

AMBIÁNŢĂ s. v. mediu.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: am amb ambi ambia ambian

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta ianta bianta