ambitus

ÁMBITUS subst. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÁMBITUS s.n. Limitele extreme ale înălţimii sunetelor unei lucrări vocale sau instrumentale; întinderea unei voci sau a unui instrument. [Pl. -suri. / < germ. Ambitus, cf. lat. ambitus].
(Dicţionar de neologisme)

ÁMBITUS s. n. 1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2). 2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităţilor). (< germ. Ambitus, lat. ambitus)
(Marele dicţionar de neologisme)

ámbitus s. n., ámbitusuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÁMBITUS s. (MUZ.) diapazon, întindere, registru.
(Dicţionar de sinonime)