ambivalență dex - definiţie, sinonime, conjugare

ambivalență

ambivalent ambivalenţă
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenţi, -te, adj. Cu ambivalenţă. – Din fr. ambivalent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AMBIVALÉNŢĂ, ambivalenţe, s.f. Existenţă concomitentă a două aspecte diferite. – Din fr. ambivalence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AMBIVALÉN//T ~tă (~ţi, ~te) Care ţine de ambivalenţă; propriu ambivalenţei. /<fr. ambivalent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

AMBIVALÉNŢĂ f. Coexistenţă simultană a două aspecte (total) diferite sau opuse. /<fr. ambivalence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

AMBIVALÉNT, -Ă adj. (Liv.) Care prezintă ambivalenţă. [< fr. ambivalent].
(Dicţionar de neologisme)

AMBIVALÉNŢĂ s.f. (Liv.) Existenţa concomitentă a două aspecte radical diferite. [< fr. ambivalence].
(Dicţionar de neologisme)

AMBIVALÉNT, -Ă adj. care prezintă ambivalenţă. (< fr. ambivalent)
(Marele dicţionar de neologisme)

AMBIVALÉNŢĂ s. f. 1. existenţa concomitentă a două semnificaţii sau aspecte radical diferite. 2. stare psihologică a unui individ care denotă în acelaşi timp tendinţe şi trăiri contradictorii. (< fr. ambivalence)
(Marele dicţionar de neologisme)

*ambivalénţă s.f., g.-d. art. ambivalénţei; pl. ambivalénţe
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

ambivalént adj. m., pl. ambivalénţi; f. sg. ambivaléntă, pl. ambivalénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ambivalénţă s. f. → valenţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: am amb ambi ambiv ambiva

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta lenta alenta