AMÉSTEC, amestecuri, s.n. 1. Reuniune de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinaţie, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obţinut prin punerea laolaltă a mai multor substanţe care îşi păstrează proprietăţile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenţie într-o afacere; participare (necerută sau forţată) la treburile sau relaţiile altora; ingerinţă. ♢ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea un (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de fiinţe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acţiune, într-o discuţie etc. – Lat. *ammixticare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMÉSTEC ~uri n. 1) Complex format din lucruri diferite; amestecătură. 2) chim. Produs obţinut prin amestecarea a două sau mai multe substanţe. 3) Intervenţie (necerută sau forţată) în treburile altora. ♢ A nu avea nici un ~ a nu avea nici o legătură cu ceva sau cu cineva. /v. a amesteca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A AMESTECÁ améstec tranz. 1) (elemente, lucruri eterogene) A face să se amestece. 2) (lucruri) A supune unei dezordini; a încurca între ele. 3) fam. (persoane) A antrena în mod conştient (într-o chestiune sau într-o situaţie nedorită); a implica. /<lat. ammixticare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE AMESTECÁ mă améstec intranz. 1) A se îmbina formând un amestec. 2) (despre grupuri de fiinţe deosebite) A pătrunde unele printre altele (făcându-se nevăzute). 3) A interveni nefiind solicitat. ~ în discuţie. ~ în joacă. /<lat. ammixticare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
amestecá (améstec, amestecát), vb. – 1. A face un amestec. – 2. A strînge laolaltă. – 3. A avea acces carnal. 4. (Înv.) A calomnia, a face intrigi. – Mr. amisticare, ameastic. Lat. *ammĭxtĭcāre, de la mĭxtus (REW 5617; DAR; Pascu, I, 115; cf. Candrea-Dens., 1086). – Der. amestec, s.n. (reunire de lucruri diverse); amestecător, adj. (aparat care serveşte la a mesteca substanţe; intrigant, bîrfitor); amestecătură, s.f. (amestec, încurcătură); amestecuş, s.n. (amestec). Cf. mesteca.
(Dicţionarul etimologic român)
améstec s. n., pl. améstecuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amestecá vb., ind. prez. 1 sg. améstec, 3 sg. şi pl. améstecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
AMÉSTEC s. 1. combinaţie, (livr.) melanj, mixtură. (Un ~ de substanţe.) 2. v. imixtiune.
(Dicţionar de sinonime)
AMESTECÁ vb. 1. a combina. (~ mai multe substanţe.) 2. (prin Transilv. şi Maram.) a sfeti. (~ cărţile de joc.) 3. v. mesteca. 4. v. corci. 5. v. încurca. 6. a se băga, a interveni, a se vârî. (Se ~ nechemat într-o discuţie.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Amestec ≠ neamestec, pur, curat
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de fiinţe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acţiune, într-o discuţie etc. – Lat. *ammixticare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A AMESTECÁ améstec tranz. 1) (elemente, lucruri eterogene) A face să se amestece. 2) (lucruri) A supune unei dezordini; a încurca între ele. 3) fam. (persoane) A antrena în mod conştient (într-o chestiune sau într-o situaţie nedorită); a implica. /<lat. ammixticare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE AMESTECÁ mă améstec intranz. 1) A se îmbina formând un amestec. 2) (despre grupuri de fiinţe deosebite) A pătrunde unele printre altele (făcându-se nevăzute). 3) A interveni nefiind solicitat. ~ în discuţie. ~ în joacă. /<lat. ammixticare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
amestecá (améstec, amestecát), vb. – 1. A face un amestec. – 2. A strînge laolaltă. – 3. A avea acces carnal. 4. (Înv.) A calomnia, a face intrigi. – Mr. amisticare, ameastic. Lat. *ammĭxtĭcāre, de la mĭxtus (REW 5617; DAR; Pascu, I, 115; cf. Candrea-Dens., 1086). – Der. amestec, s.n. (reunire de lucruri diverse); amestecător, adj. (aparat care serveşte la a mesteca substanţe; intrigant, bîrfitor); amestecătură, s.f. (amestec, încurcătură); amestecuş, s.n. (amestec). Cf. mesteca.
(Dicţionarul etimologic român)
améstec s. n., pl. améstecuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
amestecá vb., ind. prez. 1 sg. améstec, 3 sg. şi pl. améstecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
AMÉSTEC s. 1. combinaţie, (livr.) melanj, mixtură. (Un ~ de substanţe.) 2. v. imixtiune.
(Dicţionar de sinonime)
AMESTECÁ vb. 1. a combina. (~ mai multe substanţe.) 2. (prin Transilv. şi Maram.) a sfeti. (~ cărţile de joc.) 3. v. mesteca. 4. v. corci. 5. v. încurca. 6. a se băga, a interveni, a se vârî. (Se ~ nechemat într-o discuţie.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Amestec ≠ neamestec, pur, curat
(Dicţionar de antonime)