amnar
[Sinonime]
AMNÁR, amnare, s.n. 1. Bucată de oţel cu care se loveşte cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colţurile unei construcţii ţărăneşti, pentru a sprijini acoperişul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârteşte şi se fixează sulul la războiul de ţesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s.n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMNÁR1 ~e n. Bucată de oţel care, lovită de cremene, produce scântei. /a + mânar[e]
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
AMNÁR2 ~e n. 1) Fiecare dintre stâlpii care se pun la colţurile caselor ţărăneşti pentru a susţine acoperişul. 2) Mâner de lemn cu care se fixează şi se învârteşte sulul războiului de ţesut. 3) Unealtă cu care se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. /a + mânar[e]
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
amnár (amnáre), s.n. – 1. Bucată de oţel cu care se loveşte cremenea spre a scoate scîntei; uneori foloseşte şi pentru a ascuţi. – 2. Dispozitiv cu care se urcă sau se coboară fierul lat al plugului. – 3. Mîner de lemn cu care se învîrte sulul la războiul de ţesut. – 4. Stîlpi de lemn puşi la colţurile construcţiilor ţărăneşti spre a sprijini acoperişul. – Mr. mănar, megl. mănar, amnar. Lat. mănuārius (după Puşcariu 82; REW 5332; DAR), cf. mîner. Mai puţin probabilă este der. de la *ignarium (Philippide, Principii, 46; Körting 4706), dacă luăm în consideraţie rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, şi GS, II, 317, se gîndeşte la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mînă.
(Dicţionarul etimologic român)
amnár s. n., pl. amnáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
AMNÁR s. I. (reg.) oţele (pl.). (Iască şi ~ pentru aprinderea focului.) II. 1. (reg.) jug, (Mold. şi Bucov.) pochiheci. (~ la războiul de ţesut.) 2. (Mold.) colţar. (~ul este stâlpul de la colţul unei case de ţară.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMNÁR1 ~e n. Bucată de oţel care, lovită de cremene, produce scântei. /a + mânar[e]
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
amnár (amnáre), s.n. – 1. Bucată de oţel cu care se loveşte cremenea spre a scoate scîntei; uneori foloseşte şi pentru a ascuţi. – 2. Dispozitiv cu care se urcă sau se coboară fierul lat al plugului. – 3. Mîner de lemn cu care se învîrte sulul la războiul de ţesut. – 4. Stîlpi de lemn puşi la colţurile construcţiilor ţărăneşti spre a sprijini acoperişul. – Mr. mănar, megl. mănar, amnar. Lat. mănuārius (după Puşcariu 82; REW 5332; DAR), cf. mîner. Mai puţin probabilă este der. de la *ignarium (Philippide, Principii, 46; Körting 4706), dacă luăm în consideraţie rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, şi GS, II, 317, se gîndeşte la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mînă.
(Dicţionarul etimologic român)
amnár s. n., pl. amnáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
AMNÁR s. I. (reg.) oţele (pl.). (Iască şi ~ pentru aprinderea focului.) II. 1. (reg.) jug, (Mold. şi Bucov.) pochiheci. (~ la războiul de ţesut.) 2. (Mold.) colţar. (~ul este stâlpul de la colţul unei case de ţară.)
(Dicţionar de sinonime)