ANALÍZĂ, analize, s.f. 1. Metodă ştiinţifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte; examinarea amănunţită a unei probleme. ♢ Expr. În ultimă analiză = în concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compoziţiei unei substanţe prin descompunerea ei în elementele constitutive. 3. (în sintagma) Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele si aplicaţiile lor. – Din fr. analyse.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ANALIZÁ, analizez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta un întreg, un fenomen etc., examinând fiecare element în parte. ♦ A examina un text din diferite puncte de vedere. 2. (Chim.) A identifica compoziţia unei substanţe. – Din fr. analyser.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ANALÍZ//Ă ~e f. 1) Metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor în părţi componente. ♢ În ultimă ~ în concluzie. 2) chim. Procedeu de stabilire a compoziţiei chimice a unei substanţe. 3): ~ gramaticală descompunere a cuvintelor şi propoziţiilor în elemente alcătuitoare şi determinarea valorii lor gramaticale. [G.-D. analizei] /<lat. analysis, fr. analyse
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ANALIZ//Á ~éz tranz. 1) A supune unei analize; a cerceta; a studia; a investiga. 2) chim. (structura unor substanţe) A determina prin analiză. /<fr. analyser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ANALÍZĂ (‹ fr., lat. m.) s.f. 1. Descompunere reală sau mintală a unui obiect, fenomen sau a relaţiilor dintre obiecte, fenomene etc., în părţile lor componente, în scopul cunoaşterii; examinare amănunţită, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteză. ♦ A. psihologică = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspecţie, monolog interior etc.) a conştiinţei, a trăirilor sufleteşti, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. funcţională = metodă de cercetare punînd accentul pe evidenţierea articulaţiilor reciproce ale elementelor şi pe descrierea traiectoriei ce caracterizează dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemică = metodă dezvoltată în cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de conţinut = ansamblu de tehnici aplicate comunicărilor orale sau scrise ale indivizilor, în vederea interpretării lor ştiinţifice. A. critică = procedeu de studiu al lucrărilor literare, prin punerea în lumină a elementelor constitutive; analiză de text. A. chimică = procedeu pentru stabilirea compoziţiei chimice (calitative sau cantitative) a substanţelor cu ajutorul unor reacţii chimice specifice sau pe baza proprietăţilor fizico-chimice specifice. A. conformaţională = domeniu al stereochimiei care studiază proprietăţile fizice şi chimice ale conformerilor, stabilind conformaţia privilegiată. A. biochimică = procedeu de cercetare care pune în evidenţă o substanţă chimică aflată într-un lichid organic; este folosită curent în clinică pentru decelarea unor tulburări ale metabolismului. A. biologică = operaţie prin care se determină acţiunea fungicidă sau insecticidă a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau dăunătorilor. A. economică = cercetare obiectivă (cantitativă sau calitativă) bazată pe descompunerea în elementele componente ale proceselor şi fenomenelor economice, a factorilor de influenţă în scopul cunoaşterii ştiinţifice a întregii activităţi economice. A. contabilă = stabilirea pe bază de documente, în mod distinct pentru fiecare operaţiune economică, a conturilor corespondente şi a părţilor acestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze concomitent aceleaşi sume; stabilirea corelaţiei dintre poziţiile (posturile) de bilanţ. A. marginală = cercetare bazată pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferenţial şi integral în studierea fenomenelor economice. 2. A. statistică = stabilirea şi explicarea legăturilor şi legităţilor în dezvoltarea fenomenelor de masă, pe bază de date obţinute prin observare şi prelucrare statistică. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini în elemente simple, susceptibile de a fi transformate în semnale electrice transmisibile individual; este utilizată în televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele şi aplicaţiile lor (ex. derivatele, diferenţialele, integralele etc.), precum şi relaţiile în care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton şi Leibniz prin introducerea calculului diferenţial şi integral. Dezvoltări ulterioare se datorează Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerică = ramură a matematicii care studiază rezolvarea numerică a problemelor şi evaluarea erorilor ce pot să apară în soluţiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. funcţională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul spaţiilor vectoriale, topologice şi al funcţiilor definite pe aceste spaţii. Contribuţii în a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert şi St. Banach. A. combinatorie (combinatorială) = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, combinările şi problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilităţi de ordonare a unor elemente, după reguli date. A. factorială v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului şi a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonică = descompunere a unei mărimi periodice nesinusoidale într-o sumă de armonice. A. spectrală v. spectral. 6. (INFORM.) A. informaţiei = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care să reflecte informaţia stocată. 7. A. granulometrică v. granulometrie. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ANALÍZĂ s.f. 1. (op. s i n t e z ă) Metodă generală de cercetare a realităţii bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate etc. în părţile lor componente; examinare amănunţită a unei probleme. ♢ În ultimă analiză = în concluzie. 2. Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor. 3. (Chim.) Descompunere a unei substanţe în elementele ei constitutive. [< fr. analyse < lat., gr. analysis].
(Dicţionar de neologisme)
ANALIZÁ vb. I. tr. 1. A cerceta un lucru descompunându-l în părţile lui componente. 2. A examina cu atenţie în vederea unor concluzii documentate. ♦ A examina un text sub aspect gramatical, stilistic, literar etc. [< fr. analyser].
(Dicţionar de neologisme)
ANALÍZĂ s. f. 1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive. ♢ examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text. o în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere. 2. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor. 3. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică. 4. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor. (< fr. analyse, gr. analysis)
(Marele dicţionar de neologisme)
ANALIZÁ vb. tr. 1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunându-l în elementele lui componente. ♢ a identifica compoziţia unei substanţe. 2. a examina cu atenţie în vederea unor concluzii documentate. ♢ a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.). (< fr. analyser)
(Marele dicţionar de neologisme)
analíză s. f., g.-d. art. analízei; pl. analíze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
analizá vb., ind. prez. 1 sg. analizéz, 3 sg. şi pl. analizeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ANALÍZĂ s. 1. analizare, cercetare, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiere, studiu, (pop.) cercare, (înv.) răspicare, (fig.) explorare. (O ~ serioasă a problemelor.) 2. v. examinare. 3. (MED.) probă. (~ hepatică.) 4. (CHIM.) analiză electrochimică v. electroanaliză.
(Dicţionar de sinonime)
ANALIZÁ vb. 1. a cerceta, a examina, a investiga, a studia, a urmări, (livr.) a considera, (înv.) a medita, a privi, a socoti, (fig.) a explora, (înv. fig.) a scărmăna. (~ cauzele unui fenomen.) 2. v. examina. 3. a comenta, a explica, a interpreta, a tâlcui, (înv.) a întoarce, (fig.) a descifra. (~ un text literar.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Analiză ≠ sinteză
(Dicţionar de antonime)
A analiza ≠ a sintetiza
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ANALIZÁ, analizez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta un întreg, un fenomen etc., examinând fiecare element în parte. ♦ A examina un text din diferite puncte de vedere. 2. (Chim.) A identifica compoziţia unei substanţe. – Din fr. analyser.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ANALIZ//Á ~éz tranz. 1) A supune unei analize; a cerceta; a studia; a investiga. 2) chim. (structura unor substanţe) A determina prin analiză. /<fr. analyser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ANALÍZĂ (‹ fr., lat. m.) s.f. 1. Descompunere reală sau mintală a unui obiect, fenomen sau a relaţiilor dintre obiecte, fenomene etc., în părţile lor componente, în scopul cunoaşterii; examinare amănunţită, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteză. ♦ A. psihologică = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspecţie, monolog interior etc.) a conştiinţei, a trăirilor sufleteşti, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. funcţională = metodă de cercetare punînd accentul pe evidenţierea articulaţiilor reciproce ale elementelor şi pe descrierea traiectoriei ce caracterizează dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemică = metodă dezvoltată în cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de conţinut = ansamblu de tehnici aplicate comunicărilor orale sau scrise ale indivizilor, în vederea interpretării lor ştiinţifice. A. critică = procedeu de studiu al lucrărilor literare, prin punerea în lumină a elementelor constitutive; analiză de text. A. chimică = procedeu pentru stabilirea compoziţiei chimice (calitative sau cantitative) a substanţelor cu ajutorul unor reacţii chimice specifice sau pe baza proprietăţilor fizico-chimice specifice. A. conformaţională = domeniu al stereochimiei care studiază proprietăţile fizice şi chimice ale conformerilor, stabilind conformaţia privilegiată. A. biochimică = procedeu de cercetare care pune în evidenţă o substanţă chimică aflată într-un lichid organic; este folosită curent în clinică pentru decelarea unor tulburări ale metabolismului. A. biologică = operaţie prin care se determină acţiunea fungicidă sau insecticidă a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau dăunătorilor. A. economică = cercetare obiectivă (cantitativă sau calitativă) bazată pe descompunerea în elementele componente ale proceselor şi fenomenelor economice, a factorilor de influenţă în scopul cunoaşterii ştiinţifice a întregii activităţi economice. A. contabilă = stabilirea pe bază de documente, în mod distinct pentru fiecare operaţiune economică, a conturilor corespondente şi a părţilor acestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze concomitent aceleaşi sume; stabilirea corelaţiei dintre poziţiile (posturile) de bilanţ. A. marginală = cercetare bazată pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferenţial şi integral în studierea fenomenelor economice. 2. A. statistică = stabilirea şi explicarea legăturilor şi legităţilor în dezvoltarea fenomenelor de masă, pe bază de date obţinute prin observare şi prelucrare statistică. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini în elemente simple, susceptibile de a fi transformate în semnale electrice transmisibile individual; este utilizată în televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele şi aplicaţiile lor (ex. derivatele, diferenţialele, integralele etc.), precum şi relaţiile în care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton şi Leibniz prin introducerea calculului diferenţial şi integral. Dezvoltări ulterioare se datorează Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerică = ramură a matematicii care studiază rezolvarea numerică a problemelor şi evaluarea erorilor ce pot să apară în soluţiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. funcţională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul spaţiilor vectoriale, topologice şi al funcţiilor definite pe aceste spaţii. Contribuţii în a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert şi St. Banach. A. combinatorie (combinatorială) = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, combinările şi problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilităţi de ordonare a unor elemente, după reguli date. A. factorială v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului şi a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonică = descompunere a unei mărimi periodice nesinusoidale într-o sumă de armonice. A. spectrală v. spectral. 6. (INFORM.) A. informaţiei = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care să reflecte informaţia stocată. 7. A. granulometrică v. granulometrie. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ANALÍZĂ s.f. 1. (op. s i n t e z ă) Metodă generală de cercetare a realităţii bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate etc. în părţile lor componente; examinare amănunţită a unei probleme. ♢ În ultimă analiză = în concluzie. 2. Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor. 3. (Chim.) Descompunere a unei substanţe în elementele ei constitutive. [< fr. analyse < lat., gr. analysis].
(Dicţionar de neologisme)
ANALIZÁ vb. I. tr. 1. A cerceta un lucru descompunându-l în părţile lui componente. 2. A examina cu atenţie în vederea unor concluzii documentate. ♦ A examina un text sub aspect gramatical, stilistic, literar etc. [< fr. analyser].
(Dicţionar de neologisme)
ANALÍZĂ s. f. 1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive. ♢ examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text. o în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere. 2. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor. 3. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică. 4. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor. (< fr. analyse, gr. analysis)
(Marele dicţionar de neologisme)
ANALIZÁ vb. tr. 1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunându-l în elementele lui componente. ♢ a identifica compoziţia unei substanţe. 2. a examina cu atenţie în vederea unor concluzii documentate. ♢ a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.). (< fr. analyser)
(Marele dicţionar de neologisme)
analíză s. f., g.-d. art. analízei; pl. analíze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
analizá vb., ind. prez. 1 sg. analizéz, 3 sg. şi pl. analizeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ANALÍZĂ s. 1. analizare, cercetare, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiere, studiu, (pop.) cercare, (înv.) răspicare, (fig.) explorare. (O ~ serioasă a problemelor.) 2. v. examinare. 3. (MED.) probă. (~ hepatică.) 4. (CHIM.) analiză electrochimică v. electroanaliză.
(Dicţionar de sinonime)
ANALIZÁ vb. 1. a cerceta, a examina, a investiga, a studia, a urmări, (livr.) a considera, (înv.) a medita, a privi, a socoti, (fig.) a explora, (înv. fig.) a scărmăna. (~ cauzele unui fenomen.) 2. v. examina. 3. a comenta, a explica, a interpreta, a tâlcui, (înv.) a întoarce, (fig.) a descifra. (~ un text literar.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Analiză ≠ sinteză
(Dicţionar de antonime)
A analiza ≠ a sintetiza
(Dicţionar de antonime)