anemia
[Conjugare]
ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl şi tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s\')anémier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ANEMI//Á ~éz tranz. A face să se anemieze. [Sil. -mi-a] /<fr. [s\']anémier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ANEMI//Á mă ~éz intranz. A ajunge în stare de anemie; a deveni anemic. [Sil. -mi-a] /<fr. [s\']anémier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-şi) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / < fr. anémier].
(Dicţionar de neologisme)
ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-şi) pierde puterile din cauza anemiei. (< fr. /s\'/anémier)
(Marele dicţionar de neologisme)
anemiá vb. (sil. -mi-a), ind. prez. 3 sg. şi pl. anemiáză, 1 pl. anemiém (sil. -mi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. anemiéze; ger. anemiínd (sil. -mi-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ANEMI//Á ~éz tranz. A face să se anemieze. [Sil. -mi-a] /<fr. [s\']anémier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-şi) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / < fr. anémier].
(Dicţionar de neologisme)
ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-şi) pierde puterile din cauza anemiei. (< fr. /s\'/anémier)
(Marele dicţionar de neologisme)
anemiá vb. (sil. -mi-a), ind. prez. 3 sg. şi pl. anemiáză, 1 pl. anemiém (sil. -mi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. anemiéze; ger. anemiínd (sil. -mi-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)