antecedență dex - definiţie, sinonime, conjugare
ANTECEDÉNT, antecedente, s.n., adj. 1. S.n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ♢ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului şi de care instanţa judecătorească ţine seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală şi care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului şi a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecăţi ipotetice, introdus prin conjuncţia „dacă”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstraţii. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ANTECEDÉNŢĂ, antecedenţe, s.f. 1. Faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. Fenomen prin care un râu îşi păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de fenomenele tectonice. 3. (Rar) Precădere, preferinţă. – Din fr. antécédence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ANTECEDÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival (despre fenomene, întâmplări) Care precedă ceva în timp; anterior; premergător; precedent. ♢ ~e penale fapte ilegale din trecutul unui inculpat. /<fr. antécédent, lat. antecedens, ~entis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ANTECEDÉNT s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. 2. Primul element al unei judecăţi ipotetice. ♦ Prima parte a unei fraze muzicale. // adj. Care precedă în timp. ♦ (Geogr.) Care este stabilit înaintea unei deformări tectonice. [Cf. fr. antécédent, it. antecedente, lat. antecedens].
(Dicţionar de neologisme)

ANTECEDÉNŢĂ s.f. 1. (Liv.) Precădere, preferinţă. 2. (Geogr.) Fenomen prin care un curs de apă îşi menţine traseul său general preexistent deformărilor tectonice. [Cf. fr. antécédence].
(Dicţionar de neologisme)

antecedént, -ă I. adj. Care precedă în timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice. II. s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. ♢ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii. 3. Prima secţiune a unei unităţi melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului. (< fr. antécédent, lat. antecedens)
(Marele dicţionar de neologisme)

ANTECEDÉNŢĂ s. f. 1. faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. fenomen prin care un curs de apă îşi menţine traseul, preexistent deformărilor tectonice. (< fr. antécédence)
(Marele dicţionar de neologisme)

antecedént adj. m., pl. antecedénţi; f. sg. antecedéntă, pl. antecedénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

antecedént s. n., pl. antecedénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

antecedénţă s. f., g.-d. art. antecedénţei; pl. antecedénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ANTECEDÉNŢĂ s. v. prioritate.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Antecedent ≠ posterior, succedent, ulterior
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: an ant ante antec antece

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta denta edenta