antonescu dex - definiţie, sinonime, conjugare

antonescu

ANTONESCU, Ion (1882-1946, n. Piteşti), mareşal şi om politic român. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent (1904) la general de brigadă (1931) şi marelaş (1941). În timpul primului război mondial a fost colaborator de bază al generalului Prezan, contribuind la elaborarea planurilor de operaţii militare. Comandant al şcolii de la Sibiu şi al Şcolii Superioare de Război (1927-1929, 1931-1933). Ataşat militar al României la Paris (1922), Londra şi Bruxelles (1923). Şef al Marelui Stat Major (1933-1934), ministru al Apărării Naţionale (1937-1938) şi ministru ad-interim al Aerului şi Marinei (febr.-mart. 1938). A protestat energic împotriva acceptării notelor ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iun. 1940, cerînd apărarea teritoriului naţional; internat la mănăstirea Bistriţa din dispoziţia regelui Carol al II-lea. În urma dictatului de la Viena, A. a fost însărcinat, la 4 sept. 1940, cu formarea guvernului, fiind învestit cu puteri depline. A. a impus regelui Carol al II-lea să abdice (6 sept. 1940), succesiunea tronului revenind lui Mihai I. În ian. 1941, A. a înăbuşit rebeliunea legionară. A condus ţara prin decrete-legi. A promovat o politică externă alături de Germania şi Italia. În iun. 1941 a decis intrarea României în război pentru recuperarea Basarabiei şi a N Bucovinei şi a continuat operaţiunile militare şi dincolo de Nistru. După înfrîngerea de la Stalingrad a permis şi iniţiat tratative secrete privind scoaterea ţării din război. A fost înlăturat de la putere prin lovitura de stat de la 23 aug. 1944; preluat de Armata Roşie (sep. 1944), a fost ţinut pe teritoriul sovietic pînă în apr. 1946; adus în ţară, a fost judecat, în mai 1946, de „tribunalul poporului” din Bucureşti; a fost condamnat la moarte şi executat la închisoarea Jilava (1 iun. 1946). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ANTONESCU G.G. (1882-1953, n. sat Antoneşti, jud. Teleorman), pedagog român. Prof. univ, la Bucureşti. Concepţia sa, denumită „formativ-organicistă”, îmbină eclectic idei neoherbatiene şi spenceriene („Pedagogia contemporană. Probleme şi curente”). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ANTONESCU, Victor G. (1871-1947, n. sat Antoneşti, jud. Teleorman), om politic român. Membru al Partidului Naţional-Liberal. Ministru în repetate rînduri. Ca ministru de Externe (1936-1937), a promovat linia politică a lui N. Titulescu. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dîmboviţa), jurist şi om politic român. Prof. univ. la Bucureşti. Fruntaş al Partidului Naţional-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A îndeplinit succesiv, între 6 sept. 1940 şi 23 aug. 1944, funcţiile de ministru al Propagandei Naţionale, de Externe, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Teoretician al regimului autoritar condus de mareşalul Antonescu. Din 1942 a iniţiat acţiuni diplomatice secrete vizînd scoaterea României din război. Arestat în urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Roşie (sept. 1944); adus în ţară în apr. 1946; a fost judecat în mai 1946 de „tribunalul poporului” din Bucureşti, condamnat la moarte şi executat la Jilava (1 iun. 1946). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ANTONESCU, Petre (1873-1965, n. Rîmnicu Sărat), arhitect român. Acad. (1945), prof. univ. la Bucureşti. Construcţii în stil eclectic, în care elemente ale stilului internaţional (portale romanice sau renascentiste, coloane, console) se îmbină cu cele tradiţionale româneşti, cum sînt brîiele în torsadă, chenarele moldoveneşti (Primăria Capitalei, Primăria din Craiova, Banca de Investiţii). În spiritul arhitecturii moderne, a conceput clădirea Facultăţii de Drept din Bucureşti. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ANTONESCU, Teohari (1867-1910, n. Bucureşti), istoric, arheolog şi epigrafist român. Prof. univ. la Iaşi. Op. pr.: „Le trophée dÁdamclissi” şi „Columna Traiană studiată din punct de vedere arheologic şi artistic”. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)


Cuvinte care încep cu literele: an ant anto anton antone

Cuvinte se termină cu literele: cu scu escu nescu onescu