antracit

ANTRACÍT, antracite, s.n. Cărbune de pământ de calitate superioară, având în compoziţia sa mult carbon, puţine substanţe volatile şi apă, de culoare neagră lucioasă, foarte dens, fiind un preţios combustibil. – Din fr. anthracite.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ANTRACÍT n. Cărbune de pământ de calitate superioară, negru-lucios, bogat în carbon. [Sil. an-tra-] /<fr. anthracite
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ANTRACÍT (‹ fr {i}; {s} gr. anthrax „cărbune”) s.n. Varietate de cărbune natural, foarte bogat în carbon (89,5-96,5 la sută), sărac în apă şi materii volatile, avînd o putere calorică de c. 7.800-8,350 kcal/kg. Arde cu flacără scăzută, fără fum, formează cocs pulverulent şi este un combustibil preţios. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ANTRACÍT s.n. Cărbune de pământ superior, foarte bogat în carbon. [< fr. anthracite, cf. gr. anthrax – cărbune].
(Dicţionar de neologisme)

ANTRACÍT s. n. cărbune natural superior, negru-sticlos, cu un procent mare de carbon. (< fr. anthracite)
(Marele dicţionar de neologisme)

antracít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)