antropopatie
ANTROPOPATÍE s. f. 1. formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului că în propriu-i corp coexistă fiinţe umane, pe care le simte şi cărora le percepe vocea. 2. atribuirea de însuşiri şi stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii. ♢ reprezentare a divinităţii, în sistemele religioase primitive, ca o fiinţă cu sentimente şi pasiuni omeneşti; antropopatism. (< fr. anthropopathie)
(Marele dicţionar de neologisme)
antropopatíe s. f., g.-d. art. antropopatíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Marele dicţionar de neologisme)
antropopatíe s. f., g.-d. art. antropopatíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)