apostrof��

APOSTRÓFĂ¹, apostrofe, s.f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-şi brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

APOSTRÓFĂ² s.f. v. apostrof.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

APOSTRÓF//Ă ~e f. 1) Figură retorică prin care un vorbitor sau un scriitor se adresează direct cuiva. 2) Cuvinte de reproş (adresate cuiva pe un ton aspru). /<fr. apostrophe, lat. apostropha
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

APOSTRÓFĂ s.f. Procedeu stilistic constând în întreruperea bruscă a şirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. ♦ Mustrare, imputare, reproş (adresat violent cuiva). [< fr. apostrophe, lat. apostropha, gr. apostrophe – întoarcere către].
(Dicţionar de neologisme)

APOSTRÓFĂ s. f. 1. mustrare, reproş. 2. figură retorică constând în întreruperea bruscă a şirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. (< fr. apostrophe, gr. apostrophe)
(Marele dicţionar de neologisme)

apostrófă (imputare) s. f., g.-d. art. apostrófei; pl. apostrófe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
APOSTRÓFĂ s. v. apostrofare.
(Dicţionar de sinonime)